Volkswagen a anunţat recent că va suporta costuri de circa 15 miliarde de dolari în SUA din cauza scandalului Dieselgate, dintre care puţin peste 10 miliarde de dolari vor fi utilizaţi pentru răscumpărarea maşinilor şi plata bonusurilor către proprietari.
Situaţia este diametral opusă în Europa, iar constructorul german a exclus deja varianta unei compensaţii similare, sub pretextul că legislaţia din Statele Unite este semnificativ mai dură decât cea de pe Bătrânul Continent. Primele reacţii din partea autorităţilor germane sunt, de altfel, unele mai degrabă firave.
Potrivit unor informaţii dezvăluite de publicaţia Sueddeutsche Zeitung, procurorii germani solicită ca Volkswagen să achite drept amenda o cotă parte din profiturile obţinute prin vânzarea celor 11 milioane de maşini cu dispozitive de păcălire a emisiilor.Potrivit primelor estimări, amenda ar urma însă să fie de numai câteva milioane de euro, adică de 1.000 de ori mai mică decât cea achitată în Statele Unite.
Totuşi, în alte cazuri similare, producătorul de camioane MAN, care face parte din grupul Volkswagen, a plătit o amendă de 150 de milioane de euro, în timp ce Siemens a achitat 600 de milioane de euro.Via Automotive News
2. Unii pot sa-si protejeze industria proprie ...
Ai dreptate. În U.S. clientul își primește banii înapoi pe mașina nouă, iar la noi caută marca asta ca disperații (ca să se umfle în pene) după ce dau și o grămadă de bani pe ele.
Vestea proasta pentru cei ce urasc VAG este ca probabil vor fi lideri pe piata masinilor ecologice curand daca concurenta nu se intrebuinteaza un pic.