Producătorul de software Microsoft a anunțat dezvoltarea unei aplicații care are potențialul de a înlocui polițistul rutier în timpul examenelor auto pentru obținerea permiselor de conducere.
Aplicația a primit numele HAMS (Harnessing AutoMobiles for Safety) și are rolul de a analiza modul în care se comportă candidatul la volan în timpul examenului auto. Aplicația software monitorizează inclusiv cât de corect gestionează candidatul situațiile reale din trafic.
"Folosim dispozitive bazate pe senzori pentru a construi un mediu virtual pentru mașini. Obiectivul este să monitorizăm starea șoferului și modul în care este condusă mașina în condițiile de drum în care se află", menționează Microsoft.
În opinia celor de la Microsoft, un astfel de sistem are inclusiv rolul de a îmbunătăți siguranța pe șosele. Interesant este că principalul dispozitiv utilizat în cadrul proiectului este un banal smartphone montat pe parbriz.
Camera foto a telefonului analizează traseul, în timp ce camera frontală monitorizează șoferul, iar senzori precum giroscopul sau accelerometrul colectează date cu privire la reacțiile pe care le are șoferul la volan.
Aplicația software a fost dezvoltată de divizia Microsoft Research din India, una dintre numeroasele țări în care traficul auto este foarte aglomerat.
Via Autoblog
La volum maxim.
Iar la o lună va lua sigur șpăgi -- în bitcoins poate, da ce mai contează?!