Mercedes Vision Urbanetic: concept electric și autonom pentru transport urban de persoane sau marfă

de Daniel Popescu
Luni, 10.09.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes Vision Urbanetic este un concept electric și autonom gândit pentru transport de persoane sau de mărfuri în marile orașe, cu scopul de a descongestina traficul.

Constructorii auto își imaginează modul în care va arăta transportul urban al viitorului prin lansarea unor concepte electrice și autonome. De data aceasta este rândul celor de la Mercedes, care își prezintă viziunea sub numele Vision Urbanetic.

Noul concept ia forma unui vehicul de transport de persoane și mărfuri care are rolul de a descongestiona traficul din marile orașe fără ca acest lucru să necesite schimbări majore în infrastructura rutieră.

Mercedes Vision Urbanetic: date esențiale:

în varianta pentru persoane, conceptul are o lungime de 5.14 metri și poate acomoda până la 12 pasageri;

în configurația pentru mărfuri, conceptul are un spațiu de încărcare cu lungimea de 3.7 metri, suficient de mare pentru până la 10 paleți;

interiorul este dezvoltat pe module care permit schimbarea de la configurația de pasageri la cea de marfă într-un interval de numai câteva minute, în sistem automatizat sau manual;

șasiul integrează la rândul său toate funcțiile de condus, ceea ce înseamă că se poate deplasa singur chiar și fără corpul central al caroseriei atașat;

sistemul informatic are acces la informații de interes local, astfel încât cunoaște locurile în care au loc concerte sau alte evenimente cu public și anticipează o creștere a cererii pentru transport în zonele respective;

prin urmare, Urbanetic nu are un program fix sau rute prestabilitate, ci se adaptează în timp real la cererea de trafic din orașul în care este funcțional;

conceptul integrează mai multe camere video și senzori pentru a observa mediul înconjurător și anunță pietonii că i-a observat prin intermediul unui ecran poziționat în partea din față. În plus, Urbanetic are și lumini care se aprind pentru că pietonii să conștientizeze că pot traversa în siguranță.

Mercedes nu a furnizat date tehnice despre performante sau autonomie și nu a menționat dacă Urbanetic va intra în producție de serie la un moment dat.

Mercedes Vision Urbanetic are un concept de utilizare asemănător cu cel al lui Volkswagen Sedric, cu diferența că vehicul Volkswagen va intra în producție de serie și va fi utilizat în cadrul serviciului de transport urban Moya.

Via Mercedes

Comentarii (7)

  • Interesant - deși aduce c-un știulete de porumb după grindină. :-)

    Toate conceptele astea autonome prefigurează-n orice caz Brave New World-ul lui Huxley - o formă de control absolut mai parșiv-insidioasă decît cea din 84-ul lui Orwell (student al primului, pt cine nu știe.)

    E doar părerea mea aparent retrogradă și sper ca viitorul să nu o confirme, deși dependența actuală de digi-tech-comm rezultată din comoditate-n exces face credibil un viitor în care mașina-ți spune unde... ai voie să mergi. ;-)
    19 2
  • alta parere:
    eu vad o casca de storm-trooper pe post de mouse

    si inca una
    dependenta de high-digi-tec-bla-bla-etc si frica aferenta.Ori ramanem ancorati la nivelul anilor 20 cand venea omu' cu mic cu mare la cursele auto ca la urs ori mai trecem si noi parleazu' si ne ocupam viata si cu altceva decat sa ridicam automobilul la nivel de zeu? Adica pana la urma si calul a fost abandonat in ultima instanta.

    o observatie
    acum cativa ani si Crysler prezenta un concept de sasiu interschimbabil. O idee inteligenta care a ramas la nivel de studiu.

    si o alta observatie
    nici o imagine de interior sa vede si ochiu' meu cum "comodeaza" 12 neni in cutia aia.
    8 3
  • inexorabil
    Dacă aș fi fost eu autorul postării dvs., domnule Kiro, scorul ar fi arătat 0-12, nu 12-0 :) (am “marcat” și eu ȋn contul dvs.). Ca să nu mai creadă nimeni că ar exista un “inexo style” (cică reacționar) pe AM. Adevărul se percepe ca adevăr din orice unghi și fiecare dintre noi, indiferent de temperament și opțiuni, trebuie să graviteze ȋn jurul adevărului. A ne pune ochelari de cal de dragul trendului și ȋn duhul conformismului n-ar face decât să ne dezvăluie o eventuală statură intrinsecă de pigmei. Iar dacă nici lui vianu nu-i place acest tablou “mirabil” al viitorului super-hiper-ultra-avansat (care se conturează nu numai pe plan auto), poate vom ști să apreciem, la justa lor valoare, capodoperele (nu neapărat toate din trecutul depărtat) automobilismului propriu-zis.

    Și eu mă simt…insultat ȋn inteligența mea imaginativă. Dacă tot țin morțiș producătorii (ar trebui să-i menționez ȋntre ghilimele, dar, din respect pentru iluștrii lor precedesori, mă abțin ȋn această atitudine cuvenită) să dea forme concrete ideilor dumnealor, “creative” d.p.d.v. tehnologic, atunci măcar să se rezume la “carcasele” actuale, nu să concureze ȋn materie de grotesc (dacă nu cumva deja le-au ȋntrecut) cu produsele imaginației obiective și anticipative a realizatorilor unui film care pare din ce ȋn mai puțin SF – “Total Recall” (1990).

    Știu, știu, nu-mi spuneți: atunci când vor rămâne pe fața pământului doar “jucăriile” astea fără pic de gust sau personalitate și dacă voi prinde acele vremuri, cum voi reacționa? Nu voi avea ȋncotro decât să le folosesc (pardon, este un verb care implică acțiune personală și care denotă dorință “incorectă politic” de a deține controlul, deci reformulez: să mă urc ȋn ele pentru a fi transportat), nu? Hai, că ȋn localitate m-aș descurca Peugeot, dar, dacă aș fi nevoit să ajung la mama naibii?...Sau te pomenești că bicicletele vor fi și ele vizate de vreun “vision urbanetic concept” ?

    Ȋn ȋncheiere, precizez că invocarea descongestionării traficului și a protecției mediului, pentru a se căuta justificare electro-autonomelor, tinde să devină un șablon ridicol…Traficul care te “sugrumă” nu este chiar așa de mare problemă (cu puțin efort, pot fi identificate rute ocolitoare, libere, dar de! omul-standard al zilelor noastre prețuiește mai mult comoditatea decât să admită consumarea unor minute ȋn plus, prețioase ȋn viață, ce-i drept, dar pe care oricum le irosește și ȋncă mult mai multe, lâncezind blocat pe traseul obișnuit – mai scurt doar ca distanță, nu și ca timp – și apoi ȋn fața tembelizorului și/sau cufundat ȋn neantul high-tech), iar mediul nu se deteriorează din cauza combustibililor fosili. Eh, de fapt, urmând fidel agenda transumanistă, trebuie atins numărul prestabilit de zombi globali (la care “școala”, “familia” și “biserica” ȋși aduc contribuția lor), așa cum ar unge-o pe inimă pe Elita Ocultă Mondială, concomitent neostalinistă și neoliberală, alias entitatea care “nu se vede”, dar care se “simte”, din ce ȋn ce mai pregnant, ȋn toate sferele activității (viermuielii) umane.
    5 1
  • ... "și poate acomoda până la 12 pasageri..."
    Cum vine asta, nene ? Ori nici voi nu stiti, doar google translate...
    0 2
  • Poate sunt eu mai critic dar nu mi se pare nimic impresionant aici.
    O platforma cu baterii la care se ataseaza niste roti cu motor electric integrat pe care se pun diverse modele de caroserie in functie de destinatia finala.
    Un asa proiect era revolutionar acum 16 ani cand GM a venit cu ideea Autonomy, acum mi se pare un fel de "hai sa parem si noi ca ne ocupam cu ceva."

    In alta ordine de idei:
    @vianu nu mi se pare ca viziunea sumbra pe care o pictati este nerealista intrucat si acum sunt locuri in care oamenii de rand nu au acces. Faptul ca vad un semn de interzis si intorc eu masina (cum se intampla acum) sau masina se va intoarce singura nu mi se pare motiv de panica. Mai periculos este controlul mintii dar asta nu il vad facut prin masini autonome.
    @inexo.. va plangeti degeaba de manute rosii. Daca ati fi la fel de concis ca alti comentatori si "ontopic" cred ca nu ar mai curge manute rosii, dar va place sa divagati si de obicei pe alte teme care nu au legatura cu masinile sau industria auto.
    3 1
  • Erata:
    ma refeream la @Kiro nu la @vianu.
    1 0
  • imi pare sincer rau daca s-a inteles ca nu mi-ar placea conceptul. Sa fie lamurita treaba...

    hibridul dintre o casca si un mouse a fost doar o observatie, schita in creion e mai sugestiva in acest sens si mai interesanta decat 3D-ul.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru