Esential
480 | de cai putere ar urma să aibă viitorul C63 AMG Coupe. |
În condiţiile în care BMW are deja M3 Coupe, iar Audi tocmai a lansat noul RS5, Mercedes are nevoie de un adversar puternic pentru segmentul de performanţă. Constructorul din Stuttgart se gândeşte la o versiune AMG a viitorului C-Klasse Coupe, model aşteptat să debuteze pe piaţă odată cu faceliftul actualei generaţii, adică anul viitor.
În aceste condiţii, am putea asista la lărgirea familiei AMG chiar la sfârşitul lui 2011, un C63 AMG Coupe, fiind deja în curs de dezvoltare. Sub capotă se va afla acelaşi motor V8, de 6.2 litri, normal aspirat, introdus în gama AMG în urmă cu patru ani. Unitatea va fi asistată de transmisia automată MCT, cu şapte rapoarte, şi va putea să eclipseze alternativele de propulsie ale rivalilor actuali.
Potrivit unor surse din interiorul Mercedes, C63 AMG Coupe a fost conceput ca un direct rival pentru RS5 şi M3 Coupe. Tocmai de aceea, puterea coupe-ului va fi mai mare decât cea a actualului sedan şi suficientă pentru a depăşi ceea ce oferă BMW şi Audi.
Mercedes ar putea oferi două versiuni de putere ale coupe-ului, aşa cum a făcut-o cu fratele mai mare, CL63 AMG. cai putere, cu 36 de cai mai mult decât Audi RS5 şi cu 66 de cai mai mult decât M3 Coupe.
Cea mai puternică versiune va ajunge să dezvolte 480 deChiar şi aşa, va exista o versiune extremă, Black Series, menită să ia locul lăsat liber de CLK63 AMG Black Series. Debutul va avea loc la sfârşitului lui 2012, după ce publicul va mai face cunoştinţă cu un membru al ediţiei limitate Black Series, supercarul SLS AMG.
via | autocar
Nu sunt fan BMW, imi plac doar cateva modele insa e deplasat sa spui ca Mercedes face rival pentru Audi cand RS5 isi ia bataie raud e la M3 (pe circuite, de la 100-200 si tot ce vreti in afara de 0-100 unde tractiunea 4x4 isi spune cuvantul, dar diferenta e tot infima).
Deci haideti sa fim si jurnalisti....totusi.
Si apropo, Cadillac(cu 2 de " L", da!!!) a demonstrat ca poate produce o masina cu performante peste m5 la jumatate de pret, asa ca nu vad unde ar fi dilema daca si mercedes poate realiza acelasi lucru cu c63 ca adversar al m3-ului.Daca afirma acest lucru Fiat sau suzuki mai zieam dar totusi vezi ca vorbim de mercedes si mai ales de AMG.