Mercedes şi Renault-Nissan anunţă un motor de 1.3 litri şi 150 CP

de Bogdan Mirică
Luni, 01.10.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Preşedinţii Mercedes şi Renault-Nissan au anunţat la Paris că intenţionează să lanseze în 2016 un motor pe benzină de 1.3 litri şi 150 de cai putere.

Spre deosebire de Volkswagen şi Suzuki, care nu reuşesc să dezvolte un parteneriat solid, Mercedes şi Renault-Nissan dovedesc tuturor că marile proiecte se pot obţine prin alianţe. Prezenţi cu multe premiere în cadrul Salonului Auto de la Paris, constructorii au ţinut să facă şi câteva anunţuri despre viitorul parteneriatului.

Germanii şi alianţa franco-japoneză vor să extindă prevederile înţelegerii şi anunţă dezvoltarea comună a unui nou propulsor, ce se vrea a fi revoluţionar. Este vorba despre un motor de 1.3 litri, cu injecţie directă, alimentat cu benzină.

Urmareste Automarket
Dieter Zetsche, preşedintele Mercedes, şi Carlos Ghosn, preşedintele Renault-Nissan, au declarat că noua unitatea va intra în producţie în 2016 şi că va fi destinată modelelor de la baza ambelor game.
Motorul va avea patru cilindri şi va putea dezvolta între 120 şi 150 de cai putere, garantând în acelaşi timp o eficienţă sporită, capabilă să depăşească cu mult performanţele actuale în materie de emisii şi consum.

Tot în cadrul parteneriatului, Mercedes va dezvolta o transmisie nouă, produsă apoi de uzina Nissan Jatco din Mexic. Cutia automată va integra un sistem start-stop în standard şi tehnologia ”Park and Shift by Wire”. Utilizarea transmisiei se va face pe modelele Nissan şi Infiniti începând tot cu 2016.

Comentarii (13)

  • Anonim
    Cum sa compari alianta Renault- Nissan cu parteneriatul Vw- Suzuki? In primul caz Nissan era aproape de faliment si i-a cumparat Renault, lucru care se vede in calitatea in scadere a produselor japoneze, in cel de-al doilea caz era vorba ca Suzuki sa cumpere motoare Vw.
    12 46
  • Mircea
    Un motor inutil , prefer 1.4 TFSI 185 CP de pe Audi A1 sau 1.4 TSI 180 CP la Polo GTI :)
    15 48
  • salut anonim.bine zici
    8 22
  • In primul rand Renault si Nissan sunt in alianta, nu a cumparat Renault pe Nissan. E o diferenta mare.
    In al doilea rand este vorba de un motor care devine concurent direct pentru gama VAG. Este vorba ca sunt alternative pentru VW, Skoda si Seat din partea lui Seat si pentru Audi din partea lui Mercedes.
    Problema , daca se poate spune asa, este ca VAG are avantajul ca ceva ce Renault si Mercedes vor sa lanseze peste 4 ani, ei au de vreo 3 ani pe piata. VAG ar fi in avantaj avand experienta mai mare, astfel ca nu ar fi exclus ca in 2016 sa vina cu o putere asemanatoare dar dintr-o cilindree mai mica de 1.3 si din nou sa fie oarecum cu un pas in fata.
    33 10
  • Mai cititi odata textul. Este comparat parteneriatul dintre Mercedes si alianta Renault-Nissan cu parteneriatul VW-Suzuki.
    10 2
  • Textul initial era diferit de ceea ce apare acum pe site. Din aceasta cauza au aparut si comentariile celor de mai sus.
    8 1
  • Nu conteaza
    @LauCalin
    Este un pic mai complicat decat a spune ca Renault nu a cumparat Nissan. Renault , ca marca, are pachetul majoritar de actiuni al Nissan si are drept de decizie asupra Nissan (43.4% din actiuni dupa alianta cu Daimler), in schimb Nissan are 15% din actiunile Renault dar FARA drept de vot. Ceea ce se discuta despre alianta este corect in sensul ca este detinuta in egala masura de cele doua companii, dar este o terta entitate care supervizeaza operatiunile celor doi. Adica functionarea cross-departamentelor celor doua marci este supervizata de Renault-Nissan Alliance cu sediul la Amsterdam , dar ambele marci au propriile structuri de conducere cu sediile la Paris respectiv Yokohama, iar cel din Paris are drept de vot peste cel din Japonia prin pachetul majoritar de actiuni. Ceea ce au facut foarte inteligent cei de la Renault este sa ii trateze pe cei de la Nissa ca si partenerii lor si nu ca pe o submarca a lor ceea ce a condus la formarea aliantei ca entitate. In ceea ce priveste superioritatea tehnologica asupra Renault, Mercedes si Nissan cred ca te-ai cam grabit. Motorul nou nu poate fi evaluat doar uitandu-te la cati CP va avea pentru ca probabil scopul lui nu va fi sa fie cel mai puternic, ci un compromis mai bun in raportul consum-putere-emisii. Sint sigur ca daca puterea litrica era singurul scop al motorului veneau cu altceva.
    @Anonim
    Alianta VW -Suzuki s-a incercat pe aceeasi fundatie dar VW a adoptat o pozitie de sef care nu a placut japonezilor. In ceea ce priveste "calitatea scazuta" a Nissan dupa preluarea Renault gandeste-te ca ei au ajuns aprape de faliment nu datorita calitatii mari sau design-ului revolutionar. Sub tutela Renault sint una din cele mai profitabile marci din lume asa ca trebuie sa faca ceva corect daca le-a scazut asa de tare calitatea.
    20 6
  • Din cate stiu eu in momentul in care Renault a cumparat actiuni de la Nissan, Nissan nu era aproape de faliment, ci avea vanzari scazute. Ideea e ca nu era chiar atat de nasol pentru ei. Cu toate astea insa, viitorul era cam sumbru. Iar alianta cu Renault a fost binevenita. Mereu am apreciat pe cei de la Renault pentru bunul manageament al companiei, in general.
    @Nu conteaza, ideea este ca traim intr-o lume in care peste 80% nu se pricep la masini. Ei reprezinta :grosul" vanzarilor. Si ce le sare in ochi prima data? Marca, designul, dotarile, puterea, cilindreea si consumul. Prea putini studiata clasamentele de fiabilitate, intreaba in stanga si-n dreapta despre o masina atunci cand o cumpara. La asta m-am referit. VAG este deja foarte cunoscut ca are cele mai multe motoare supraalimentate. Oricum VAG este ajutat destul de mult si de imagine atunci cand vinde. Totusi, sa nu uitam ca in acest moment Renault este singurul care vorbeste despre un motor de 1.3 si 150 CP. Adica are cea mai mare putere raportata la acea cilindreea. Asta poate fi o chestie psihologica dar si o strategie de marketing. Intelegi ideea?:)
    11 7
  • buna asta, poate "reinvie" Dacia1310 ;) ... nu ar fi rau deloc
    5 4
  • @unckle: Ar ceva chiar cool pentru Dacia sa scoata o serie limitata de 'Dacia 1310' cu forme adaptate la anul 2013 si cu platforma tehnica 'legala' :)
    Daca ma intrebi pe mine ar putea sa faca un joint venture cu o firma de renume in customizari.
    6 1
  • Nu conteaza
    @LauCalin
    Pentru Mercedes este vital sa adauge cateva motore cu emisii reduse pentru a se putea alinia la cererea UE in ceea ce priveste media pentru fiecare constructor,iar ei, chiar daca au motoare foarte eficiente si de calitate, sint de cilindree mare ceea ce nu ii prea ajuta. Tocmai aici functioneaza bine "mariajul" dintre Daimler si Renault. Indiferent ce se crede in Romania despre anumite marci, atata timp cat rezista pe piata inseamna ca au o "felie" din cerere pe care sint buni, iar Renault sint buni pe masinile medii si mici, implicit motoare de cilindree mai mica. Daca la Mercedes motivul acestui motor sint emisiile, la Renault trebuie continuat trendul de reinnoire a motoarelor pentru ca cele din generatia F4R si F3R sint un pic invechite moral. Iar partea de marketing isi are rostul ei ca in orice afacere, atata timp cat este dublata de calitatea produsului(degeaba arunci un motor cu x cai sau x emisii sa rupi gura targului daca "se rupe" repede).
    In ceea ce priveste cumpararea Nissan si situatia lor atunci, pot sa iti spun ca erau la cateva luni de faliment, nu doar ca aveau vanzari mici. Am lucrat pentru Nissan USA cativa ani( nu in service:)) si pot sa iti spun de la sursa ca fara Renault erau langa Pontiac sau Oldsmobile. Renault a riscat enorm cumparand Nissan Deisel initial (pentru 6 mld UDS) pentru ca daca nu ar fi reusit redresarea Nissan in maxim 3 ani s-ar fi dus impreuna la vale. Pe o piata Europeana in scadere in 1999 , Renault avea deja probleme , iar sansa lor era sa se axeze ca venituri pe alte piete (America, Japonia) ei fiind dependenti strict de Europa. Au facut asta prin Nissan care in cativa ani a inceput sa aduca bani pentru Renault. Asa ca au riscat si au castigat. Initial toate posturile cheie din Nissan au fost ocupate de menegeri Renault ca apoi sa se mai "amestece" putin responsabilitatea. Si in prezent, in cele 18 subcomisii ale Aliantei, Renault are mai multi reprezentanti in fiecare comisie.
    13 4
  • Da, ai dreptate. Pana la urma orice afacere inseamna si riscuri. Trebuie sa sti cum sa te adaptezi si cum sa-ti vinzi produsele.
    Si referitor la motoarele Mercedes de cilindree mica, sa nu uitam ca totusi Mercedes are motoare de cilindree mai mica decat actualele Renault de mai bine de 10 ani. Sunt pe Smart.
    Si din nou revenim la vechea poveste: unde-s doi, puterea creste. Adica este mai ieftin si pentru Mercedes si pentru Renault sa dezvolte motoare impreuna decat sa si le faca singuri. De multe ori cam acesta e rostul multor aliante.
    5 5
  • Renault cu Mercedes? ce e asta? .....parca renault facea masini proaste.....cum se aliaza merc cu ei? Mare mister.....apropos....renault nu sunt aia care dau motoare si pt dacia? ha ha ha....
    P.S. nu sunt fan renault, conduc o Alfa, imi plac italiencele, dar cand vad asa mandrie de nemti calcandu si pe suflet de frica vanzarilor slabe care le pot experimenta ma face sa rad......
    2 8

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru