Mercedes neagă încălcarea normelor de emisii în cazul celor un milion de mașini: "Am acționat conform legii"

de Daniel Popescu
Vineri, 14.07.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes susține că a respectat legea în cazul celor un milion de mașini vândute începând din 2008 despre care există suspiciuni că depășesc normele de poluare.

Presa internațională a relatat joi că autoritățile germane suspectează că Mercedes a încălcat normele de poluare în cazul a aproximativ un milion de mașini vândute în Europa și Statele Unite în perioada 2008-2016.

Oficialii constructorului au fost convocați la o ședință cu reprezentații Autorității Federale de Transport din Germania (KBA) pentru a-și exprima punctul de vedere pe marginea acestui subiect.

Mercedes nu a dezvăluit public modul în care s-a apărat în cadrul întâlnirii, însă un purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor a precizat că producătorul a negat încălcarea normelor de emisii. "Oficialii Daimler au spus pe parcursul întâlnirii de joi că au acționat conform legii", a precizat purtătorul de cuvânt fără să ofere alte amănunte.

Potrivit unui document obținut de publicația germană Sueddeutsche Zeitung, sunt afectate mașini echipate cu două tipuri de motoare diesel: cel cu cod OM642, corespunzător propulsorului diesel V6 de 3.0 litri și 265 de cai putere și cel cu codul OM 651, corespunzător familiei de motoare de 2.2 litri care generează între 108-208 cai putere.

Sursa citată afirmă că vehiculele afectate ar putea fi interzise de la vânzare în Europa.

Între timp, guvernul a anunțat că va testa și alte modele Mercedes pentru a verifica dacă respecta normele de poluare.

Via Automotive News

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru