În luna martie a acestui an, Mercedes-Benz îşi anunţa susţinerea pentru Fundaţia Română de Tenis, Fundaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern şi Fundaţia Olimpică Română pe o perioadă de trei ani. Oficialii români ai constructorului din Stuttgart ofereau trei maşini Mercedes Vito pentru transportul sportivilor.
La şase luni de atunci, brandul german se implică şi mai mult în promovarea şi susţinerea tinerilor care s-au afirmat la concursul „Camelia Potec. În căutarea viitorilor campioni.”
Competiţia, desfăşurată în paarteneriat cu Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, a adunat la start 250 de participanţi, din rândul cărora au fost selectaţi 24 de copii, cu vârste cuprinse între 9 şi 11 ani. Finaliştii vor participa vreme de o săptămână la cantonamentul susţinut de Stejarii Country Club şi Mercedes-Benz România.Tot Mercedes a oferit şi echipamente sportive micilor înotători şi antrenorilor, constând în rucsacuri şi articole sportive pentru înot. Ele vor fi folosite pentru cantonamentul de o săptămână şi pentru antrenamentele viitoare. În bazinul olimpic din cadrul Stejarii Country Club, campioana olimpică Camelia Potec va coordona activitatea de cantonament.
Comentarii (0)