Motorizarea cu 12 cilindri în V are o cilindree de 5.980 centimetri cubi şi livrează puterea maximă între 4.800 şi 5.400 rotaţii pe minut, în timp ce cuplul maxim este oferit între 2.300 şi 4.300 rotaţii pe minut.
În ciuda performanţelor impresionante, consumul de carburant în regim mixt este de 11.9 litri la sută, iar emisiile CO2 sunt de 279 grame pe kilometru. Propulsorul respectă normele Euro 6, iar noua transmisie asigură o turaţie mai joasă la viteze mari, oferind un consum mai redus de carburant cu 2.4 litri la sută în regim mixt în comparaţie cu predecesorul său. La fel ca în cazul generaţiei precedente, viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. Spre comparaţie, vechiul S65 AMG livra 612 CP şi 1.000 Nm.În materie de design exterior, noul S65 AMG se diferenţiază de versiunea standard a lui S-Klasse prin noua grilă faţă, un set de fante de aerisire de dimensiuni mai mari integrate în bara faţă, fante de aerisire laterale revizuite, un splitter faţă, noi bare de protecţie faţă-spate şi un set de evacuări duble. Interiorul celui mai performant S-Klasse vine în standard cu echipamente specifice AMG-urilor, incluzând scaune sport, un volan sport şi siglele aferente unui model optimizat de specialiştii din Affalterbach. Gama de echipamente standard a acestei versiuni este generoasă, incluzând sistemul Magic Body Control, tehnologiile PreSafe, un sistem de reducere a subvirării care funcţionează prin intermediul ESP-ului, jante din aliaj de 20 inch şi numeroase elemente din fibră de carbon.
Via Mercedes-Benz
Audi A8 Long Wheelbase (cel mai puternic A8) : Motor w12 , cilindree 6299 cmc, putere 500 cp , cuplu maxim 625 nm , acceleratie 0 - 100 km/h 4.7 secunde , cosum mixt 11,9 , urban 16,6 , extraurban 9,1
Mercedes S65 AMG : Motor V12 , cilindree 5.980 cmc , putere 630 cp , cuplu maxim 1000 nm , acceleratie 0 - 100 km/h 4,3 secunde, consum mixt 11,9.
Deci care e mai eficienta ? Din ce segment face parte Audi ? :)) Sigur nu din acelasi segment ca si S-Klasse
Pariu ca nu.....