Începând din 2025, toate modelele noi Mercedes-Benz dotate cu sistemul de conducere autonomă de nivel 3 vor primi o actualizare importantă. Mai exact, datorită unui sistem software nou, viteza maximă cu care mașina se va putea conduce de una singură este mărită până la 95 de km/h.
Trebuie precizat că, din punct de vedere legal, noile modele Mercedes-Benz se vor putea conduce singure la această viteză doar pe autostrăzile din Germania. Constructorul de la Stuttgart așteaptă să primească un certificat nou din partea autorităților germane pentru Drive Pilot, sistemul de conducere autonomă al mărcii.
Mercedes-Benz precizează că actualizarea este gratuită, iar prețurile de achiziție ale noilor modele nu vor fi modificate ca urmare a acesteia. Sistemul Drive Pilot este disponibil ca dotare opțională și este vândut la un preț de 5950 de euro. Odată ce noua actualizare va fi aplicată, mașinile Mercedes-Benz vor fi cele mai rapide mașini din lume omologate cu un sistem de automatizare de nivel 3.
„Cu această versiune Drive Pilot îmbunătățită, Mercedes-Benz își subliniază din nou rolul de pionierat în conducerea autonomă. În curând va fi posibilă activarea condusului autonom cu până la 95 de km/h în trafic fluid, în anumite condiții pe autostrada germană. Cu ajutorul acestui sistem, clienții noștri își pot folosi timpul într-un mod mai eficient. Mercedes-Benz stabilește din nou standarde în industrie și deschide constant calea către conducerea autonomă”, a declarat Markus Schafer, membru al Consiliului de Administrație din cadrul Grupului Mercedes-Benz.
via Mercedes-Benz
Daca ai maxim 30 de ani sunt sanse ca in urmatorii 40 de ani sa prinzi ceva ceva.
Cine crede ca e floare la ureche conducerea autonoma, viseaza sau nu stie ce vorbeste.
Pe autostrada e simplu si poti antrena si o maimuta sa tina banda. In oras e o problema de 1000 de ori mai complexa. Nu mai zic de scenarii cu drumuri neingrijite si nemarcate sau chiar neamenajate. Acolo stingi lumina sau mergi cu 20.
Dar e ceva ce nu pot să înțeleg. 95km/h pe autostradă în Germania ??!! poate le-au făcut pentru camioane.