Papa Benedict XVI a primit un nou papamobil: un Mercedes-Benz M special modificat. Mercedes este furnizorul oficial de automobile pentru Vatican de ceva vreme, iar acest nou model a fost livrat chiar de Dr. Dieter Zetsche, CEO-ul Mercedes-Benz. Papa are nevoie de un automobil special pentru evenimentele din Piața Sfântul Petru din Vatican și vizitele din lumea întregă. De aceea Mercedes a customizat modelul livrat. Partea din spate este un dom din sticlă supraînlțat pentru a permite o mai mare libertate de mișcare și o mai bună vizibilitate a Papei. Un tron special este plasat în interiorul domului de sticlă, acesta fiind locul de unde Papa își salută credincioșii. Mercedes a dotat noul model și cu elemente pentru a ușura transportul pe calea aerului a noului papamobil.
Mercedes-Benz este furnizorul oficial al Vaticanului de peste 80 de ani. Primul model furnizat Sfântului Scaun a fost un Nurburg 460 Pullman Landaulet pentru Papa Pius XI în 1930. Apoi, în 1960, Mercedes a livrat un 600 Pullman Landaulet și un 300 SEL pentru Papa Ioan XXIII, iar Papa Ioan Paul II a folosit începând din 1980 un G-Klasse modificat, iar din 2002 un M-Klasse de generație anterioară.
Via Mercedes-Benz
Si oricum ii sta mai bine papei intr-un ML. Probabil ca vechiul G il va pastra pentru off-road. -:)))