Mercedes-Benz G-Klasse, un model iconic, a primit o versiune pick-up 6x6, echipată cu un motor V8 de 544 CP. Rezultatul se numeşte G63 AMG 6x6 şi reprezintă un model de serie, pe care constructorul german l-a confirmat ca fiind de producţie. Bineînţeles, acesta va fi construit în serie limitată, de 20-30 de unităţi pe an, deoarece vorbim despre al doilea cel mai scump produs din gama Mercedes-Benz, după SLS AMG Electric Drive, un model care costă 416.500 de euro. În ceea ce priveşte preţul acestei versiuni extreme a lui G-Klasse, primele estimări anunţă o sumă triplă faţă de versiunea standard a lui G63 AMG (137.000 euro pe piaţa din Germania), dar Mercedes-Benz va anunţa valoarea precisă în octombrie, când modelul va fi disponibil pentru comandă.
Versiunea 6x6 pick-up a lui G-Klasse este bazată pe o autospecială folosită de armata australiană. Versiunea militară folosea un motor diesel de 3.0 litri şi o transmisie automată cu cinci trepte, pe când modelul pentru civili are un V8 bi-turbo de 5.5 litri, care dezvoltă 544 CP şi 758 Nm, cuplat unei transmisii 7G-Tronic cu şapte trepte. Modelul are o lungime de 5.867 milimetri, o lăţime de 2.111 milimetri şi o înălţime de 2.209 milimetri.
În comparaţie cu un G63 AMG standard, modelul cu tracţiune 6x6 este cu 1.105 milimetri mai lung, 226 milimetri mai lat şi 272 milimetri mai înalt. Axel Harries, şeful departamentului de dezvoltare al lui G-Klasse, spune că modelul accelerează de la 0 la 100 km/h în mai puţin de şase secunde şi are o viteză maximă limitată electronic la 160 km/h. Consumul mediu în ciclu NEDC al modelului este declarat la 18 litri la sută. Garda la sol este de 460 milimetri, masa este de 3.775 kilograme, iar G63 AMG 6x6 poate transporta 650 kilograme. Unghiul de atac este de 52 de grade, iar cel de degajare este de 54 de grade, permiţând abordarea unor pante impresionante. Pentru protecţia ocupanţilor, modelul are o cuşcă de protecţie din oţel inoxidabil.Via Mercedes-Benz
Ce mi se pare uimitor este ca-i certificata pentru drumurile publice. Cu asta nu-ti mai faci griji de bizonii cu camionete.
Vrei masina off-road,cumperi WRANGLER,arata mult mai bine si e mult mai ieftin.
pretul va fi de 3x 137k euro.......citeste articolul......
Ai dreptate.Oare merita banii astia??
probabil ca nu,insa daca te gandesti ca in decurs de cativa ani se vor produce maxim 150 de modele la nivel global......probabil ca masina isi va scoate banii cand o vei vinde ca o clasica(peste 20-30 de ani)
cu siguranta va ajunge ca un fal de Lambo LM002
:)
Ma intreb totusi cine oare i-a suparat asa rau pe cei de la Mercedes de au lansat un asemenea monstru.
Sarcina maxima este de numai 650kg deci nu cred ca este o utilitara de lux este un fel de Pagani Zonta, McLaren F1, Ferrari Enzo al off-road pentru oameni cu ban, cred ca o singura masina ar fii pe langa ea (o masina militara austriaca cu un nume cumplit de reprodus)