Mercedes-Benz va participa la Salonul Auto de la Detroit de la jumătatea lunii ianuarie, iar printre noutăţile care vor fi prezentate se numără şi versiunea specială Clasa S Coupe Night Edition.
Modificările aduse coupe-ului cu două uşi sunt mai degrabă minore, însă includ o formă diferită a grilei cu finisaj lucios, la fel ca şi în cazul oglinzilor, în timp ce jantele din aliaj uşor sunt negre şi au 20 inch. Ediţia specială va fi uşor de remarcat şi datorită emblemei dedicate care va fi vizibilă pe cele două aripi faţă.
La interior, schimbările sunt de asemenea minore, cu logo-ul Night Edition pe volanul sport AMG cu piele nappa. La rândul lor, scaunele beneficiază de piele nappa în mai multe combinaţii de negru, pe lângă prezenţa unor finisaje din lemn.Pachetul special Night Edition va fi disponibil pe versiunile S 400 4Matic Coupe, S 500 Coupe şi S 500 4MATIC Coupe, iar comenzile vor începe în 9 ianuarie, prima zi de presă a Salonului Auto de la Detroit. Interesant este că, deşi lansată în Statele Unite, versiunea specială va fi livrata pe continentul nord-american începând din august, în timp ce europenii se vor putea bucura de ea începând din luna aprilie.
Via Mercedes
Comentarii (4)