CIFRE DE SUPERCAR
360 de cai putere (la 6000 rpm) şi 450 Nm (între 2250 şi 5000 rpm) dezvoltaţi de un motor turbo cu patru cilindri. Şi o capacitate cilindrică de doar 2.0 litri (1991 cmc), ceea ce face ca raportul putere/litru să fie unul absolut fantastic şi aliniat în lista supercarurilor: 181 CP/litru. Acestea sunt elementele de bază ale noului A45 AMG, cel mai puternic A-Klasse din istorie reuşind să bată astfel atât versiunea M a lui Seria 1 (cu 340 de cai), cât şi noul Audi S3 Sportback (300 CP), prezentat de Audi tot astăzi printr-o galerie foto oficială.
Astfel, cel puţin până la lansarea noii generaţii 1M sau până la prezentarea lui RS3, noul A45 AMG se instalează pe fotoliul de reper al segmentului compact.Pentru a putea să ţină în frâu cavaleria de sub capotă, Mercedes şi AMG au dotat noua versiune a lui A-Klasse cu tracţiune integrală 4MATIC, cu un pachet de răcire identic cu cel instalat pe SLS, un sistem de evacuare dezvoltat special de AMG pentru acest model, pistoane şi cilindri modificaţi, suspensii AMG sport, un sistem de frânare performant şi nu în ultimul rând un pachet ESP complex care beneficiază de ultimele adăugiri tehnologice, implicit de un sistem denumit Curve Dynamic Assist, care are rolul de a aşeza maşina pe şosea atunci când forţele laterale atentează la ţinuta de drum.
Întregul sistem de propulsie, transmisia AMG Speedshift DCT cu 7 trepte şi pachetele ajutătoare reuşesc să îl împingă pe A45 AMG de la 0 la 100 km/h în 4.6 secunde, în timp ce viteza maximă este limitată electronic la 250 de km/h. Cu toate acestea, Mercedes promite un consum mic, de 6.9 litri/100 km în regim mediu mixt, şi o cifră a emisiilor de invidiat. Motorul este compatibil cu normele Euro 6, care vor intra în vigoare abia în 2015.
ESTETICĂ AMG
La nivel estetic, noul A45 AMG vine cu îmbunătăţiri îndeajuns de subtile încât să nu frapeze, dar destul de accentuate încât să evidenţieze versiunea specială a compactei Mercedes-Benz. Jantele de 18 inch standard pot fi înlocuite de unele de 19 inch disponibile opţional, etrierele roşii ascund discuri de frână perforate şi aerisite, iar spoilerul frontal şi cel posterior completează alături de pragurile noi imaginea agresivă a noului model german.
Normal, posibilităţile de personalizare a modelului continuă atât în exterior, cât şi în interior, habitaclul primindu-i pe ocupanţi cu scaune din piele Artico cusute într-o nuanţă contrastantă, cu un bord acoperit cu fibră de carbon şi cu o serie de schimbări tehnice faţă de versiunile clasice ale lui A-Klasse, cea mai interesantă fiind apariţia unui sistem de cronometrare denumit Racetimer care este accesat direct pe display-ul ceasurilor de bord.
Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013
Automarket va fi prezent în perioada 4-6 martie la Salonul de la Geneva şi vă va prezenta live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.
via Mercedes-Benz
inainte sa intru pe stire am vrut sa comentez la articolu despre noul S3...insa am avut o presimtire ca postez prea repede:))
daca S3 scoate 150hp/L si acest A45 AMG scoate 180hp/L..........bmw ar trebui sa vina repede cu un nou motor in joc......
au putea renaste legendarele motoare M50Bxx 6 in linie de 2L
Focus RS500 are 350 de cai dar vad ca nu-l pomeniti...
in ceea ce priveste masina, comentariile sant de prisos. isi va arata punctele tari si slabe dupa prima comparatie cu RS3 si 13M . dar la prima vedere e impresionanta
Avand o cilindree de 1.991 e numai bun pt. cei care nu vor sa plateasca taxe mari la stat dar ar fi vrut si o masina foarte puternica si economica in acelas timp. Uite ca visul li se indeplineste cu noul A45 AMG. ps.
Unde sunt specialistii ca in maxim 30k KM il dai pe ulei?
Ce imi plac opiniile unora care sunt 0.
P.S
Ca sa nu mai vorbim de celebra fiabilitate.
La CP si CP/L Focusul bate seria 1 si totusi nu e pomenit.
In primul rand, acel Focus de care pomenesti tu a fost o editie speciala de doar 500 de exemplare, care nu se mai fabrica de ceva timp. De aici si denumirea RS500.
In al doilea rand, au fost prezentati concurentii directi din zona premium. Focus nu poate concura la categoria premium nici macar cu acea editie speciala.
Si care ar fi hothatch-ul ala accesibil?
Si, zau, eu cred ca va papa ulei de noua.
Sa nu uitam ca atunci cand iti cumperi un AMG (sau M sau RS) il cumperi pentru ca este ieftin, are taxe mici si consuma putin --- si sa-l comparam cu masinute cu motoare
(stergeti si voi ultimele doua..)
cazan... :)))))))))))))))
Dar, in aceasta privinta, tot japonezii se uita de sus cand vine vorba de putere maxima stoarsa din motoare de 2 litri...
Mitsubishi Lancer Evo X FQ-400 - versiune oficiala Mitsubishi.
408 CP(300 kW); 550 Nm; 3,8 sec 0-100 km/h; 250 km/h (viteza autolimitata)
Fuckin' Quick
... damn, am uitat sa modific nuamrul de maini al masinii din profil - sunt deja 16ani de cand MB a "revolutionat" un pic piata premium ;)
Pesemne ca nu se mai vand "aemge`urile" ca altadat`...
Oricat de performant ar fi, nu e sanatos nici macar pentru "ego" sa ai un hot hatch de ...2 litri care sa fie in jur 50 000. Si da, oricat de ignoranti ar fi unii, MB nu stie ce sunt alea motoare mici si puternice, experienta lor in asa ceva o spune,sau mai bine spus,neexperienta. De aici restul problemelor.
La prime vedere e wow , timpul o sa decida insa daca va avea succes sau nu.
Ma gandeam ca apare vreunul cu un argument precum al tau. Cand nu intelegi ceva,mai bine intrebi, decat sa te dai destept ,dar sa nu intelegi ce a vrut sa spuna cel pe care il contrazici .
O sa-ti explic chiar daca nu m-ai intrebat. Eu nu vorbesc de motoare din '70 toamna, care probabil chiar au fost geniale la vremea lor. Multi producatori au cate un motor cu care se pot lauda "toata viata".
Eu ma refeream strict la cum ne-a obisnuit MB in ultimii ani. Cand spui Mercedes spui motoare mari, divizia de performanta AMG ne-a aratat numai balauri de 5,5-6,2 litri. Este ,daca vrei metaforic vorbind, o bijectie intre AMG si motoarele mari. In plus, atunci cand platesti o suma considerabila pe un hot hatch, parca nu-ti vine sa spui ca motorul de 2 litri e o capacitate nemaivazuta....indiferent daca e sau nu.
Consider ca la asemenea pret ai pretentii ,iar un "motoras" de 2 litri nu se incadreaza, ca altfel te-ai reorienta pe focus st , asta opc si altele din categoria asta de pret.
Sper sa intelegi acum, si sa te gandesti de mai multe ori inainte sa dai cu piatra.
Ca orice AMG probabil isi va tine pretul foarte sus si dupa ani de zile, deci nu va fi foarte accesibila nici second hand. Ma bucur enorm ca au pus 4Matic-ul pe ea pentru ca la puterea asta tractuinea pe fata devine periculoasa.
Despre experienta Mercedes pe motoare mici, sa fim seriosi. Un 4 cilindri cu kompressor ma face si acum sa zambesc la vremurile de demult. Zambesc de doua ori. Odata pentru amintirea pe care o ai pentru totdeauna in suflet cand ai calcat acceleratia pana la fund si senzatia de wow pe care ti-a dat-o, iar a doua oara zambesti cand te vezi cum erai atunci extaziat ca un copil care si-a primit jucaria perfecta de Craciun.