Mercedes-Benz a anunțat că a început producția noului Clasa A. Modelul de clasă compactă dezvoltat de constructorul german este asamblat în cadrul fabricii din Rastatt, uzină aflată în apropierea orașului Stuttgart.
Începând cu a doua jumătate a anului, noua generație Mercedes-Benz Clasa A va fi asamblată și în cadrul fabricilor din Kecskemét, Ungaria și Valmet Automotive din Finlanda.
Din 1992 și până astăzi, uzina Mercedes-Benz din Rastatt a produs peste 4.7 milioane de mașini, iar în 1997, constructorul german aducea pe această linie de asamblare prima generație Clasa A.
Noua generație Mercedes-Benz Clasa A a fost prezentată în 2 februarie în cadrul unui eveniment special desfășurat în Amsterdam. Publicul a putut admira pentru prima dată nouă generație Clasa A în luna martie, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva.
Noul model de clasă compactă dezvoltat de constructorul din Stuttgart are un design revizuit, tehnologii inspirate de cele de pe Clasa S și motorizări noi.
În România, cel mai accesibil Clasa A pleacă de la 30.300 de euro cu TVA. Pentru moment, nemții oferă trei motorizări, două pe benzină și una diesel.Fanii propulsoarelor pe benzină pot alege între un motor de 1.3 litri de 163 de cai putere și un agregat de 2.0 litri de 224 CP. Singurul diesel disponibil are 1.5 litri și produce 116 cai putere.
Motorul e bun, n-ai ce sa-i reprosezi, chiar daca il foloseste si Renault. Pretul e problema, mai ales ca vine cheala in astia 30000, cand la alte marci cu 22000-24000 ai toate optiunile posibile. La banii astia mai bine iti iei un GTI, e chiar exagerat.