După o scurtă campanie de teasing, Mercedes-AMG a publicat primele imagini și informații tehnice despre noua versiune Black Series pentru actualul AMG GT.
Comparativ cu versiunea "clasică" a supercarului, Black Series propune numeroase modificări aerodinamice împrumutate de la modelele de curse AMG GT3 și AMG GT4, printre care se numără o grilă restilizată și de dimensiuni mai mari, o capotă nouă cu o priză de aer amplasată central sau un splitter ajustabil manual.
În plus, prizele de aer au crescut în dimensiuni pentru a îmbunătăți sistemul de răcire, în timp ce partea din spate beneficiază acum de un dublu difuzor cu un spoiler masiv compus din două piese.
Constructorul german menționează că partea superioară a aripii spate poate fi ajustată electronic cu până la 20 de grade, însă există și posibilitatea unei ajustări manuale. La fel că numeroase alte componente, aripile sunt realizate din fibră de carbon.
Standard, noul Mercedes-AMG GT Black Series mizează pe jante de 19 inch pentru puntea față și jante de 20 inch pentru puntea spate, ambele cu 10 spițe, în timp ce pneurile alese de germani sunt Michelin Pilot Sport Cup 2 R MO și au fost adaptate special pentru noua versiune.
Nu lipsesc nici badge-urile Black Series pentru o notă suplimentară de personalizare, iar la interior Mercedes-AMG a introdus un volan AMG Performance și elemente portocalii și argintii.
Noul Mercedes-AMG GT Black Series utilizează un motor bazat pe "clasica" unitate V8 bi-turbo cu capacitatea de 4.0 litri, însă aceasta a fost modificată substanțial și a primit numele de cod M178 LS2.
În plus, noul motor devine și cel mai puternic dezvoltat vreodată de Mercedes-AMG: unitatea dezvoltă 730 de cai putere la 6.700 - 6.900 de rotații pe minut și oferă un cuplu maxim de 800 Nm de la 2.000 până la 6.000 de rotații pe minut.
Motorul este acompaniat de o cutie de viteze AMG Speedshift cu dublu-ambreiaj DCT cu 7 trepte și, pe baza acestor specificații, Mercedes-AMG GT Black Series oferă cifre foarte bune pentru accelerație: 3.2 secunde pentru repriza de la 0 la 100 km/h și mai puțin de 9 secunde pentru repriză de la 0 la 200 km/h, cu o viteză maximă de 325 km/h.
În plus, germanii oferă și sistemul AMG Traction Control, care permite șoferului să gestioneze mai bine puterea motorului fără intervenția sistemului ESP.
Via Mercedes-AMG
Că tot veni vorba de ediţia Black Series: o prefer, totuşi, asociată cu MB SLS AMG, la care văd la superlativ motorul (aspirat) şi tabloul de comandă (unul chiar rafinat, vecin cu imaginaţia cultă şi fecundă, nu precum la modelul curent, la care tableta pare o cutie de jucării aşezată şi rostogolită pe bile de biliard).
Chiar şi cu hibe evidente (parcă prea sunt “stoarse” aceste motoare tipice Triadei, recte 4L V8 bi-turbo – performanţele sunt incontestabile şi tentante, dar, pe de altă parte, sigur n-aş vrea să duc grija…fiabilităţii), maşina în speţă poate fi considerată, cu deplină convingere, o capodoperă a simţirii clasice…