Una dintre principalele dileme ale constructorilor auto în dezvoltarea sistemelor autonome este situaţia în care maşina se află în pericol să lovească un pieton, iar o manevră bruscă de evitare poate pune în pericol viaţa şoferului şi a pasagerilor.
Cei de la Mercedes susţin însă că au stabilit deja ce va face o maşină autonomă într-o astfel de situaţie: va salva viaţa pasagerilor, în detrimentul pietonilor.
"Dacă ştii că poţi salva cel puţin o persoană, măcar salveaz-o pe cea din maşină. Dacă ştii cu siguranţă că o moarte poate fi prevenită, atunci aceea este prioritatea. Poţi sacrifica maşina, dar nu ştii ce se întâmplă cu oamenii pe care i-ai salvat pentru că situaţiile pot fi foarte complexe. Aşa că îi salvezi pe cei pe care ştii că îi poţi salva", este argumentaţia oferită de Christoph von Hugo, manager pentru sistemele de asistenţă ale şoferilor din cadrul Mercedes.
Pe de altă parte, oficialul constructorului german susţine că astfel de situaţii morale nu vor avea loc prea frecvent în traficul real de zi cu zi, mai ales că intenţia producătorilor este să realizeze sisteme care să prevină complet incidente de acest gen."Considerăm că această întrebare etică nu va fi atât de relevantă precum cred oamenii.
Se va întâmpla extrem de rar. Există situaţii pe care şoferii nu le pot gestiona din punct de vedere fizic şi pe care nici maşinile autonome nu le vor putea gestiona, dar acestea vor fi mult mai bune decât şoferii. 99% din munca noastră de inginerie este să prevenim producerea unor astfel de situaţii", a mai precizat Hugo.Via Auto Express
Comentarii (0)