Mercedes a prezentat noul AMG GLB 35 4Matic: SUV-ul compact cu șapte locuri oferă 306 CP și accelerează de la 0 la 100 km/h în 5.2 secunde

de Cornel Șocariciu
Joi, 29.08.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes-AMG GLB 35 4Matic este cel mai tânăr membru al familiei AMG. SUV-ul compact este echipat cu motorul pe benzină de 2.0 litri care dezvoltă 306 CP și 400 Nm.

În urmă cu doar două luni, Mercedes-Benz a publicat primele imagini și detalii referitoare la noul GLB. SUV-ul compact este poziționat între GLA și GLC și poate fi configurat și în versiune cu șapte locuri.

Acum, gama GLB a crescut odată cu introducerea versiunii AMG GLB 35 4Matic. La fel ca în cazul noilor modele compacte din gamă producătorului german, SUV-ul de performanță pregătit de divizia din Affalterbach este echipat cu motorul turbo de 2.0 litri.

Propulsorul dezvoltă 306 cai putere între 5.800 și 6.100 rpm, iar cuplul motor ajunge la 400 Nm între 3.000 și 4.000 rpm. Resursele motorului pe benzină sunt gestionate de transmisia AMG Speeshift DCT cu opt trepte și de sistemul de tracțiune integrală AMG Performance 4Matic.

În aceste condiții, timpul necesar pentru accelerația de la 0 la 100 km/h este de 5.2 secunde, cu 0.5 secunde mai mult comparativ cu AMG A35. Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h, iar consumul mediu mixt anunțat de constructorul german este de 7.6 litri/100 de kilometri.

Noul Mercedes-AMG GLB 35 4Matic a fost echipat și cu o serie de elemente de caroserie cu design inspirat de cele din motorsport.

Nemții propun spoilere ceva mai agresive, prize de aer mai mari și chiar și o aripă spate discretă. Standard, SUV-ul va fi echipat cu jante de 19 inch și cu un sistem de evacuare cu două terminații.

La interior, clienții noului AMG GLB 35 4Matic vor fi întâmpinați de sistemul de infotainment MBUX, de instrumentarul digital de bord și de noul volan AMG care integrează zone tactile pentru controlul informațiilor afișate pe cele două ecrane de 10.25 inch.

Cinci moduri de rulare vor fi disponibile pe noul AMG GLB 35 4Matic: Slippery, Comfort, Sport, Sport+ și Individual. Totodată, nemții oferă și sistemul AMG Dynamic Select cu două setări: Basic și Advanced.

Comentarii (6)

  • inexorabil
    Strict după părerea mea, orice motor turbo de 2 L care depășește 250-260 CP este supraforțat, deci împins spre zona de nefiabilitate...Desigur, nu este cazul competițiilor sportive și al experimentelor de pistă. Aici vorbim însă despre o versiune destinată publicului. Nici dacă ar fi fost o ediție limitată pe mine, unul, nu m-ar fi convins. Iar dacă aș viza un motor de 2.8 (V6) turbo, m-ar interesa în "plaja" 300-325 CP. Mai mult, iarăși, îmi sugerează hazard, risc.

    Până la urmă, pot să înțeleg isteria SUV-urilor (pardon, CUV-urilor) în ansamblu, dar această "particularitate" cu țintă vădit...cocalaristă, recte CUV-uri subdimensionate cu motoarele mici supraforțate, cel puțin mie îmi denotă "meniu complet" pentru satisfacția frivolă a nelipsiților coca & piți, adică li se potențează orgoliul stupid, fiindcă ei râvnesc nu doar să se afle (la propriu, ca poziție pe scaun) deasupra tuturor "fraierilor", ci și să-i ridiculizeze/umilească grație "cărții de vizită" care cică le definește "personalitatea" : viteza demențială. Mă rog, pune-i pe acești "artiști ai șoselelor" să-și dovedească abilitățile pe piste întortocheate și să vezi atunci stângăcii hilare... Însă, la depășiri în linie dreaptă și "confruntându-se" cu "petarde" anemice la performanțe, ei se cred dumnezei inegalabili.

    Așadar, acest gen de mașini nu se justifică...Tocmai ca scop practic (atât de lăudat, chiar idealizat, în cazul CUV-urilor) nu! De fapt, se tot înmulțesc (pretutindeni pe Glob) "reușiții/realizații în viață", pardon, "capitaliștii" și mulți dintre ei simt că nu-și pot potoli trufia...demonică decât lăsându-i în nori de praf (că fumul nu mai este la modă în plină eră eco) pe "ratații" care, în realitate, le asigură prea confortabila bunăstare și tocmai de aceea îi "răsplătesc" cu torente de ură și dispreț parcă inepuizabile...Ce mi-ar fi plăcut însă să dispun de un...Buick Regal Grand National/GNX. Cu motor "stock" și tot le-aș fi scos pe nas aerele închipuirii de sine, darămite cu o turbină mare de 88 sau 92 mm. Nici mama AMG-ului nu mi-ar fi făcut față, mai ales pe autostradă.
    14 3
  • Antoniu
    Urata mașina!
    15 3
  • Mașină germană foarte reușită din punct de vedere tehnic. După părerea mea, designul exterior nu este reușit.
    4 3
  • Mie mi se pare ca masina arata foarte bine. La cat e de laudata cred c-o sa fie un succes la vanzari. Bine, nu pe AM :))

    Performantele sunt absolut impresionante pentru un motor de 2L si gabaritul masinii. Ai 7 locuri in caz de nevoie, iar pentru restul timpului un SUV mediu cu spatiu suficient pentru o familie cu 2-3 copii.

    Nu mai vorbesc de sistemul infotainment, de sistemele de siguranta, confort, etc. Daca pretul e decent o sa le mearga bine de tot.

    @inexorabil, din fericire clientii Mercedes nu au peste tot reputatia din Romania. Cel putin la mine in sat lumea nu prea judeca pe celalalt dupa masina pe care si-o cumpara. Pentru ca sunt foarte multi cu bani care nu se rup in figuri si nici nu simt nevoia sa epateze. Iar cei care au masini scumpe stau la locul lor si merg odata cu traficul, fara smecherii si pitiponcareala.

    Cat despre Buick GNX vs AMG nu stiu ce sa zic. Gandeste-te ca un AMG stoc ajunge in ziua de azi la peste 600 CP. si are sisteme electronice care pun puterea pe sosea mult mai eficient decat un muscle car de acum 40-50 de ani. Sunt destule filmulete pe internet cu Challengers de 707 CP care si-o iau in gura fara drept de apel de la masini mai "slabe", nu zic care :). In fine, Buick-ul GNX isi are locul lui pe care nu i-l ia nimeni in istoria auto. Dar raportat la anii in care a fost introdus pe piata, Ca orice clasic, isi merita respectul, dar daca e sa-l compari cu generatiile mai tinere ... hmmm. Realistic vorbind :)
    4 4
  • inexorabil
    Zărne, lăsa că și fostul Dodge Viper era umilit la dragster de "rabla" GN. Până să ajungă la vârful de potență ACR, cică Viper era în așa fel construit, încât nu-și putea valorifica resursele. Și era suficient ca unii să speculeze această slăbiciune majoră, depășind Vipera chiar și cu o "familistă" germană tunată undeva la 500-550 CP. Totuși, nu subestima fostul bolid Buick, care, la 1000 CP, parcurge sub 8 sec. sfertul de milă, ceea ce Bugatti nu poate cu toate turbinele și cifrele sale amețitoare.

    Oricum, știu că nimic nu se compară cu diviziile de performanță ale Triadei. E cele mai tari. Acum și de-a pururi, vor rupe multe spinări (ca să rimeze).
    3 1
  • @inexorabil ... pai Buick GNX avea stoc, maxim 300CP. E foarte foarte adevarat ca la vremea lui 4.7 sec la 100km/h era de neatins pentru alde Ferrari, Lambo si alte fumuri.

    Dar ... in ziua de azi, un break AMG face suta la foarte aproape de 3 secunde. Tu iti dai seama ce insemana asta la o liniuta? Pai aia isi bea cafeaua pana ajungi sa treci linia de sosire :):):)

    Un Buick de 1000 CP nu mai e fata mare demult. Asa, pot sa-ti spun si eu de GAD Motors, Kleeman, RennTeck, Brabus samd. si-atunci se schimba foaia. Eeeee. ..

    Auzi, un V8 stoc, relaxat si harnic e tot ce-ti trebuie in viata de zi cu zi, crede-ma. E mai mult decat suficient si de multe ori te face sa ajungi acasa cu un sentiment de vinovatie pentru ce-ai facut pe strada in drum spre casa.

    Week end placut :) si bafta la masini :)
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru