McLaren va lansa luna viitoare noul său model entry-level, primul din gama Sports Series

de Bogdan Mirică
Luni, 09.03.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
McLaren a confirmat oficial lansarea noului său model Sports Series cu ocazia Salonului Auto de la New York, programat luna viitoare. Modelul este un coupe entry-level poziționat sub 650S.

McLaren a vrut să clarifice cât se poate de bine viziunea sa pentru viitorul liniei de produse. Tot ceea ce va ieși de pe linia de asamblare a uzinei din Woking se va înscrie în două game diferite: Super Series, cea în care avem acum 650S, 625C și 675 LT (proaspăt introdus la Geneva) și Sport Series, o gamă nouă, anunțată deja prin mai multe teaseruri, al cărui model urmează să fie dezvăluit în lunile următoare.

McLaren Sports Series: numele noului model entry-level, poziţionat sub 650S

Pentru cei care consideră această poziționare complicată, simplificăm spunând că McLaren va lansa un nou model, entry-level, poziționat sub 650S, în jurul căruia vor fi dezvoltate noi variante de caroserie. Acest nou model, care poartă momentan titulatura viitoarei game Sport Series, a fost anticipat încă o dată de un scurt clip video, care trădează aspectul posterior și dezvăluie similitudini între partea frontală și supercarul P1.

Vom lansa primul model din seria Sports Series la New York. Primele livrări vor demara în ultimul sfert al acestui an.

Pot să vă asigur că, asemeni celorlalte modele McLaren, și acesta va oferi performanțe și un raport putere/kilogram mai bune decât orice alt rival din segment.

Mike Flewitt
CEO McLaren
Modelul a fost confirmat oficial pentru un debut public în cadrul Salonului Auto de la New York, programat să își deschidă porțile luna viitoare. Deși nu există informații despre un nume final, acesta ar putea să fie botezat 550S, urmând modelul lui 650S, care a primit această denumire după numărul cailor putere ascunși sub capotă. Așadar, misteriosul model McLaren ar urma să beneficieze de 550 de cai putere.

Spotul publicat recent confirmă că modelul așteptat la New York va fi un coupe, însă gama Sport Series ar urma să se lărgească în viitor și cu un model decapotabil și cu unul GT, orientat către călătorii mai lungi și ceva mai spațios.

Coupe-ul va fi gândit pentru a concura cu modele ca Porsche 911, BMW i8 și Mercedes AMG GT. Motiv pentru care sprintul de la 0 la 100 de km/h se va apropia de al acestora, adică undeva sub 4 secunde, iar viteza maximă va ținti valoarea de 300 de km/h.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru