Fotografii care au realizat imagini spion pentru englezii de la Car susţin că sunt impresionaţi de rapiditatea lui P1 pe circuit, dar nu există încă un timp oficial al modelului pe Nurburgring. În cadrul testelor, prototipul XP2R a fost văzut alergând în modul Race, care implică ridicarea eleronului spate la nivelul maxim, coborârea gărzii la sol şi întărirea amortizoarelor. Dacă modelul va necesita recalibrări şi modificări, cei de la McLaren s-au angajat să le aplice tuturor modelelor P1 existente şi viitoare, pentru ca proprietarii lor să se bucure de cea mai performantă versiune posibilă a modelului respectiv.
Porsche 918 Spyder, actualul deţinător al recordului pe Nordschleife pentru un model de serie, este cu 285 kilograme mai greu decât un P1 şi cu aproape 30 CP mai puţin puternic. Chiar şi aşa, modelul german a reuşit să parcurgă circuitul german în şase minute şi 57 de secunde. Pe lângă diferitele reglaje implicate, cei de la McLaren au nevoie şi de un pilot la fel de rapid precum cel care a obţinut recordul cu Porsche 918 Spyder. Pentru această sarcină, l-au ales pe Chris Goodwin, pilotul de teste al companiei, fost pilot de teste pentru echipa de Formula 1 McLaren Mercedes.Via Car
Comentarii (0)