În urmă cu doar câteva săptămâni, McLaren a publicat primele imagini și detalii referitoare la noul Speedtail. Modelul face parte din gama Ultimate Series și este descris drept cel mai rapid McLaren de serie de până acum.
Producătorul britanic spune că Speedtail este un "Hyper-GT", iar prețul de pornire se apropie de 2 milioane de euro fără taxe. Doar 106 exemplare McLaren Speedtail vof fi produse, iar conform reprezentanților constructorului, toate acestea au fost deja rezervate.
Acum, McLaren ne anunță că a produs primele prototipuri destinate testelor. În următoarele 12 luni, vehiculele vor trece printr-o serie de "încercări" programate în zone aride și în regiuni reci din Europa, America de Nord și Africa. Totodată, exemplarele destinate testelor vor înfrunta și traficul din marile orașe.
McLaren Speedtail folosește un sistem hibrid de propulsie format dintr-un motor electric și un motor pe benzină. În acest moment, oficialii producătorului britanic nu vin cu detalii despre cele două unități, însă aceștia au declarat că puterea totală a sistemului hibird ajunge până la 1.050 CP.
Accelerația de la 0 la 300 km/h are loc în 12.8 secunde, cu 3.7 secunde mai rapid comparativ cu McLaren P1.
Totodată, viteza maximă a lui Speedtail se oprește în dreptul valorii de 403 km/h.McLaren Speedtail este considerat succesorul lui F1, iar interiorul are o configurație de 1+2 locuri. Bordul integrează 3 ecrane de mari dimensiuni, în timp ce o serie de comenzi sunt amplasate pe plafon. Conform oficialilor producătorului britanic, primele livrări vor fi făcute în prima parte a anului 2020.
Respect Domnule Inginer !