McLaren 570S Coupe: numele oficial al noului supercar poziţionat sub 650S

de Bogdan Mirică
Miercuri, 25.03.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
McLaren a confirmat oficial numele viitorului său model entry-level. El se va numi 570S ca o referire la ceea ce ascunde sub capotă şi se va poziţiona sub 650S.

McLaren a confirmat oficial numele viitorului său supercar entry-level, confirmat pentru Salonul Auto de la New York, aşteptat să îşi deschidă porţile la începutul lui aprilie.

Speculaţiile s-au adeverit, iar modelul britanic se va numi 570S Coupe, ca o referire directă la ceea ce ascunde sub capotă. Este aceeași metodă de botezare ca în cazul lui 650S, echipat cu 650 de cai putere.

Noul McLaren 570S Coupe inaugurează linia Sports Series, poziționată sub actuala gamă Super Series, care include deja 650S, 625C și 675 LT. Urmând exemplul fraţilor mai mari, 570S Coupe va da naştere şi unor noi variante de caroserie, cabrio şi gran tourer, după cum se speculează în presa de specialitate.

Esential 570 de cai putere se ascund sub capota noului McLaren 570S Coupe.
Cei 570 de cai de sub capotă sunt rezultați din motorul V8 prezent pe 650S, dar modificat pentru a livra mai puține resurse. El va fi amplasat central, într-o caroserie construită în jurul unei celule de siguranță din fibră de carbon.
Coupe-ul va ținti modele ca Porsche 911, Aston Martin V8 Vantage sau Mercedes AMG GT și va încerca să devină un model de volum pentru McLaren.

Britanicii se așteaptă să vândă între 2000 și 2500 de unități pe an, ceva mai mult decât cifrele înregistrate de fratele mai mare, 650S, în 2014 (1600 de unități livrate la nivel mondial).

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru