În ultimii ani, Mazda a reușit să se transforme dintr-o marcă accesibilă într-una cu aspirații premium. Evoluția mărcii nipone nu se va opri aici însă, deoarece Mazda dorește să devină o marcă premium cu drepturi depline ca BMW, Audi, Mercedes-Benz și chiar Lexus. Cel puțin, așa reiese din declarațiile șefului diviziei britanice a mărcii, Jeremy Thompson, pentru publicația Autocar.
El a declarat că: "Aspirațiile noastre sunt acelea de a deveni o alternativă credibilă la mărcile premium tradiționale și asta înseamnă non-germane. Nu vrem să imităm luxul german deoarece este foarte bine pus la punct de către actualii șefi".
Așadar, Mazda nu dorește să preia rețetele Audi, BMW și Mercedes-Benz, ci își propune să ofere ceva nou în acest segment pentru clienții care doresc ceva diferit față de trio-ul german. În prezent, singura alternativă pentru cele trei mărci, la nivel mondial, este Lexus, despre care Thompson a precizat că "reprezintă o treime din mărimea lui Mazda în termeni de vânzare".
Până în ultimii ani, și Infiniti, divizia premium înființată de Nissan, a fost un jucător important în acest segment, însă marca nu mai este activă oficial în Europa.În anii '90, Mazda a încercat să facă un lucru similar cu Toyota, Honda și Nissan în a-și lansa o divizie premium, numită Amati. Din cauza crizei financiare japoneze din 1992, Mazda a fost forțat să renunțe la această marcă, ce trebuia să debuteze în 1994. Acum, Mazda se pregătește să lanseze noi modele, mai exact, SUV-uri, care să concureze cu mașinile germane premium. Ele vor avea motoare hibride cu încărcare la priză, în 6 cilindri și cu propulsie spate.
Primul astfel de model va fi CX-60, care va debuta în Europa în 8 martie.
via Motor1
Personal cred ca lumea cu bani cumpara marcile consacrate in primul rand pentru imaginea de brand proiectata. Asta cu greu poate fi schimbata atunci cand ai o istorie lunga de modele accesibile, chiar daca unele sunt de succes si apreciate.
Mazda este deseori numita BMW-ul japonez si cred ca pe buna dreptate. Ar trebui sa continue pe aceasta nisa si sa ofere tehnologii inovatoare, materiale din ce in ce mai bune la interior, sa fie placute la condus, etc. Clientii vor aprecia in ultima instanta daca eforturile Mazda au meritat sau daca vor merge totusi cu "steaua" in frunte.
Am avut o Mazda 3 sedan pentru o perioada de câteva luni, benzinar 2,5 cu 186 CP, o adevărata plăcere… binișor dotata, atenție 20.000 euro noua!!!
Sper sa facă treptat încercarea si or sa vadă ei dacă merge sau nu, cum spuneați si voi piața premium are preconcepții si aș adaugă si limita de absorbție.
Lexus s-a chinuit ani de zile sa vanda bine si a reusit doar in SUA si doar o vreme. Brandul se construieste deosebit de greu.
Daca era vorba doar de calitate...erau de mult penalizati nemtii. Nu ma poate convinge nimeni ca plasticaraia din partile mai putin vizibile din orice Mercedes este mai buna decat in Mazda. Ca sa nu ma ia nimeni la rost daca spun Hyundai.