În 2022, constructorul japonez de automobile a comercializat peste 365.000 de unități CX-5, astfel că este cel mai popular model din portofoliul Mazda.
Chiar și așa, au apărut zvonuri potrivit cărora viitorului SUV-ului nipon ar putea fi în pericol.
Cei de la publicația Drive vin acum să demonteze aceste zvonuri. Ei susțin că reprezentanții Mazda lucrează la a treia generație CX-5, cu care ar urma să facem cunoștință în 2025. Din câte se pare, japonezii vor păstra actuala configurație.
Pe lângă motorizările convenționale, gama de propulsoare ar putea include și un sistem hibrid, similar cu cel prezent pe Toyota RAV4 sau Corolla Cross.
Așadar, în cazul în care CX-5 va primi o nouă generație, ea va fi comercializată alături de actualele modele precum CX-50, CX-60 și CX-90.
via Motor1
Aolooo.... alţii au făcut trecerea la full EV şi voi încă vă gândiţi poate la trecerea la hibrid ??
Mazda e pe tobogan, oricum
Poate vrei sa mergi tu sa ii inveti cum sa faca masini, ca sa nu mai fie "pe tobogan".
mizeria aia MX-30 ce este? e full electric, fugi si ia-o :))
Mazda sunt decalati cu tot ce inseamna trend modern, versiuni dotate aiurea, tehnologie veche, motoare mari si anemice, spatiu interior destul de mic.
Vezi ca ti-a ramas un pic de germana pe coltul gurii de la atata "fanboyism". Daca si astia au versiuni dotate aiurea si motoare mari si anemice, ori ai vazut toata viata ta doar branduri nemtesti, ori n-ai trecut de stadiu bicicleta.