Grupul PSA Peugeot-Citroen a anunțat la sfârșitul acestei săptămâni primele măsuri concrete pentru reducerea costurilor cu forța de muncă.
După ce a dat asigurări că nu va apela la concedieri, Grupul francez a dezvăluit că, începând din luna aprilie, programul obișnuit de lucru la Opel va fi redus la 35 de ore pe săptămână, iar persoanele mai în vârstă vor fi redirecționate spre programe de munca part-time.
În plus, Opel va lansa și un program de pensionari anticipate pentru a-și reduce astfel forța de muncă, în timp ce managerii vor primi bonusuri doar dacă își îndeplinesc obiectivele stabilitate de Grupul PSA. În prezent, Opel are 37.000 de angajați în Europa, dintre care 19.000 doar în Germania, însă nu este clar câți dintre ei vor fi afectați de noile măsuri anunțate.
Pe de altă parte, Opel își propune să reducă cu 30% cheltuielile cu achizițiile de la furnizori externi, ca urmare a integrării în Grupul PSA. "Obiectivul nostru comun este ca Opel să devină competitiv", a precizat Michael Lohscheller, CEO-ul Opel.
Măsurile vin după ce Carlos Tavarez, CEO-ul Grupului PSA, a avertizat că Opel are costuri de producție cu 50% mai mari decât fabricile unde se produc modele Peugeot și Citroen.
Planul actual prevede ca Opel să devină profitabil în 2020, însă în paralel Grupul PSA vrea să recupereze circa 800 de milioane de euro din cele 1.3 miliarde de euro cu care a cumpărat Opel de la General Motors.Via Reuters
Comentarii (0)