Mașinile electrice au reprezentat doar 0.92% din vânzările Toyota în 2023

de Alexandru Monenciu
Miercuri, 31.01.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Anul trecut, Toyota a comerializat peste 11.200.000 de mașini, dar dintre acestea doar 104.018 au fost modele cu zero emisii. Chiar și așa, Toyota și-a păstrat, pentru al patrulea an consecutiv, titlul de cel mai mare producător auto din lume.

Toyota a încheiat anul 2023 cu record de vânzări. Anul trecut, gigantul nipon a comercializat 11.233.039 vehicule, cu 7.2% mai multe decât în 2022, ceea ce înseamnă că, pentru al patrulea an consecutiv, Toyota rămâne cel mai mare producător de automobile la nivel global.

Este interesant că mașinile cu zero emisii au reprezentat doar 0.92% din vânzările Toyota, în 2023. Cu alte cuvinte, din 11.233.039 de vehicule, doar 104.018 au fost cu zero emisii. Chiar și așa, vorbim despre o creștere de 325% comparativ cu anul 2022.

În perioada următoare, Toyota va lansa mai multe modele electrice sub brand-ul Beyond Zero (bZ), dar chiar și atunci, șeful companiei a declarat că electricele vor reprezenta circa 30% din vânzări.

Așa cum bine știi, constructorul japonez este printre puținii care experimentează cu sisteme de propulsie alimentate cu hidrogen sau cu combustibili sintetici.

Revenind, însă, la cifrele de vânzări, lucrurile au stat diferit în cazul Grupului Volkswagen.

Cu 9.24 milioane de vehicule comercializate în 2023, gigantul german s-a situat pe locul 2 în clasamentul vânzărilor.

Dar, spre deosebire de Toyota, Volkswagen a comercializat, în 2023, 770.000 de malini electrice, cu 35% mai multe decât în 2022.

via Motor1

Comentarii (14)

  • Îmi e milă de Toyota. Trecerea la EV va face, inevitabil, victime. Îmi e teamă că Toyota va fi una din ele.
    3 15
  • Catalin
    De ce trebuia să implicați VW in acest articol? De ce nu v-ați limitat la marca Toyota? Pentru a-i jigni și mai tare, macar trebuia să raportați la vânzările Dacia Electric. I-ati fi băgat în ședință la Tokyo
    6 0
  • Cum??? nici 325% comparativ cu anul 2022 nu ajunge? :)))
    Abia așteptam 2024… să vedem acuma “creșterile” la Tesla, Rivian, Lucid față de 2023.
    Eu nu aș plânge Toyota, cine cumpără de la ei nu au nici o șansă să folosească un BEV chiar dacă ar vrea.
    Pentru ciumpalacii care compară Toyota cu Nokia și mașina cu telefonul… treaba lor, doar clișee retardate.
    Atât vechile telefoane Nokia cat și așa zisele smartphone (o altă minciună, nu-s smart, sunt doar capabile să facă muuult mai multe chestii, dacă utilizatorii pot), se încărcau ghici unde… tot la prizǎ, practic s-au doar adăugat funcții care deja existau pe tablete, computer-e. Evoluția aplicațiilor și digitalizarea este o altă poveste. BEV-ul nu aduce mai nimic în plus din ce era imperios necesar (adică, doar chestii nice to have)… când o să folosim drone pentru deplasarea… atunci este altceva, până atunci bla, bla.
    7 4
  • Ambulanta
    Ni-no-ni-no!
    Ciumpalacu' cu Tesla'n putză.
    3 7
  • japan4ever
    nu am o explicatie, e doar un feeling al vietii inconjuratoare dar cred ca bula asta a masinilor electrice se va sparge la fel de usor cum a rasarit. e doar o parere personala la fel de subiectiva ca a celor care canta prohodul Toyota in timp ce ei ies ani la rand nr 1 mondial la vanzari
    11 2
  • Șoferul de ambulanță, are altă părere.. ;)
    5 2
  • @japan4ever
    Posibil, dar nu curând. Toți producătorii (mai puțin Toyota, lol) au oprit dezvoltarea platformelor și motoarelor ICE. Daca mai lansează ceva e pe tehnologie veche.
    După ce au băgat miliarde în EV poți fi sigur ca asta e viitorul în următorii 20 de ani, cel puțin. Cam atât e durata de viata a unei platforme noi. După ce recuperează investita mai vedem.

    Numai habarnistii au impresia ca în industria auto se schimba direcția precum garderoba, în funcție de moda anuala.
    1 3
  • Ambulanta
    Ni-no-ni-no!
    Ciumpalacu' cu Tesla'n dutză.
    2 5
  • Se pare ca Toyota e singurul producator care reuseste sa-si pastreze capul pe umeri: mesajul e clar, electricele in forma actuala NU sunt viitorul + incercam sa gasim alternative la combustie.

    E ceea ce ar fi trebuit sa faca si VW si altii. Cred ca Toyota are strategia corecta.
    5 2
  • Ambulanța
    Ni-no-ni-no!
    Ciumpalacu' e intoxicat cu etnobotanice.
    1 2
  • @Matei - iti e mila de Toyota și crezi ca o sa fie victima electrificarii !!?? Tu vorbești serios ?
    Acest gigant își vede în continuare de treaba neperturbat, vinde ce se cere. Piețele lor cele mai mari nu cer electrice in disperare sau ca asa e la moda , cum e în Europa. Vor vinde electrice când o sa fie siguri ca o sa aibă unde sa vândă volume considerabile și când o sa stie sigur ca tehnologia e fiabila. Nu iti face griji , o sa te saturi de modele Toyota electrice , când o sa fie cazul. Deocamdată ei pregătesc baterii mai performante , asa cum s-a tot anunțat și pe aici de atâtea ori. Dar pana atunci oamenii vând ce se cere , nu își concentrează toate eforturile ca disperații sa meargă spre electrificare doar. Știu ei bine ce fac, pana la urma ei sunt pionierii acestui trend.
    6 1
  • Si daca Toyota joaca smart si asteapta sa se aseze piata bateriilor?
    A fost o stire din China acum cateva zile care a trecut total neobservata in presa occidentala preocupata cu titani gen Fisker, Lotus, Polestar. Stirea zicea ca potrivit unor surse apropiate de CATL sy BYD, spre sfarsitul lui 2024 pretul bateriilor LFP va scadea spre 50-60$/kwh. Momentan e un exod de pe bateriile Li-ion spre LFP care se preconizeaza ca vor fi curand sub jumatate de pret. Cine a mizat doar pe Li-ion e mancat. Toyota nu pare ca a mizat pe nimic pana acum si poate ca e mai bine asa pentru ca piata se schimba de la o luna la alta. Vw a mizat pe Li-ion si asta se vede in preturile si vanzarile catastrofale.
    5 0
  • @pico
    Da, vorbesc serios. Problema cu ce spui tu e ca în industria auto lucrurile nu se fac peste noapte. Dacă piața va cere EV în 5 ani ei trebuie sa aibă deja fabricile pregătite și prototipuri în testare. Nu au. A, ok, cercetează baterii mai bune, etc, dar să le pui în producție durează mulți ani.

    Trecerea la EV e inevitabilă iar cei care sunt deja pe piața asta vor avea avantaje majore. Ceilalți se vor grăbi să ii prindă din urmă. Unii vor reuși, în timp, alții nu.
    2 4
  • Banditos
    In buna traditie japoneza lucrurile se fac calm si cu cap.

    Acum nu zic, inertia nipona + cea din automotive ar putea sa nu (mai) fie o strategie atat de buna.

    Mai adaugam si ceva interese (vezi scandalul hidrogen si banutii mancati de pomana din banii contribuabililor japonezi) si am avea (o alta) explicatia acestei lentori in abordarea electrificarii la Toyota.
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru