Mașinile autonome ar putea bloca orașele: "Un scenariu de coșmar în care traficul e complet paralizat"

de Mircea Meşter
Sambata, 02.02.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Costul orar al unei mașini care rulează este mai mic decât costul orar al parcărilor în centrele orașelor mari. Din această cauză, spune un specialist american, mașinile autonome ar putea fi lăsate să meargă singure pe stradă în loc să rămână parcate. "E un scenariu de coșmar pentru trafic", susține acesta.

Chiar dacă majoritatea experților care analizează viitorul industriei auto susțin că mașinile autonome vor avea un efect pozitiv asupra siguranței și asupra fluidității traficului, există și opinii care se așază în partea opusă a "utilității" acestui tip de automobile. Adam Millard-Ball, specialist american în structura transporturilor, analizează situația traficului din perspectiva mașinilor autonome și dă un verdict deloc pe placul promotorilor acestui tip de vehicule: acestea vor aglomera și mai mult traficul din orașe pentru că în loc să fie parcate, se vor plimba autonom prin oraș.

Explicația acestui fenomen rezidă în prețurile extrem de ridicate ale parcărilor din centrul orașelor mari din SUA și Europa. Conform cercetării realizate de Millard-Ball și publicate în cel mai recent număr al revistei  americane Transport Policy, posesorii acestor mașini vor prefera să le "trimită la plimbare" la viteze reduse prin oraș, costurile efective fiind astfel mult mai reduse decât dacă mașina ar staționa în parcările care în New York pot ajunge la sume colosale: peste 50 de dolari pe oră.

"Chiar dacă iei în considerare energia, deprecierea, uzura și mentenanța, faptul că aceste mașini vor circula libere îi costă pe posesori în jur de 50 de cenți pe oră (n.r.

aproximativ 1.6 lei). Este o sumă net inferioară tarifelor de parcare din orice oraș, chiar și din cele mici", notează expertul american.

Conform acestuia, traficul va fi cu atât mai îngreunat cu cât aceste mașini vor rula la viteze foarte reduse: "vitezele mici sunt mai eficiente dacă obiectivul este reducerea costurilor orare", spune Millard-Ball.

Expertul american vine și cu o soluție la această potențială problemă: plata unui tarif orar de rulare în orașe. "Dacă mașinile pot parca pentru 4 dolari pe oră, dar rulează cu 0.5 dolari pe oră, o taxă de 3.5 dolari pe oră ar fi suficientă pentru a încuraja parcarea mașinilor de acest tip". Totuși, el susține că această taxă este  extrem de greu de implementat în condițiile actuale: "Șoferii nu vor dori să plătească pentru ceva ce au primit gratuit în toată istoria. Dar nimeni nu deține o mașină complet autonomă la această oră, deci nu există nici grupuri care să se opună unei astfel de politici.

Din punctul meu de vedere, este un moment excelent pentru a stabili un principiu pe care să-l folosim pentru a evita scenariul de coșmar al unui oraș complet blocat de mașini care circulă singure fără niciun scop".

via Science Direct

Comentarii (8)

  • Foame de bani,baieti,plata pe ora de rulare? Sunt disperati sa nu isi piarda profiturile,car sharing-ul i-a speriat. Bine ca nu blocheaza traficul taximetristii de la coltul strazilor sau bizonii parcati pe trecerea de pietoni.
    7 2
  • io zic ca pentru unii va fi mana cereasca. Se vor pune bazele Vanatorilor de Autonome sau al unor Brigazi Locale Antiautonome. Vor alerga dupa ele cu trusa micului electronist in spinare sa le scoata din priza unitatea centrala.

    si inexorabil va fi sefu'
    6 3
  • andrei
    ce aberatie. sunt o groaza de lucruri mai ieftine decat altele, dar mai proaste si asta nu inseamna ca se alege mereu doar varianta mai ieftina. ce logica are nenea asta. penibil.
    3 0
  • inexorabil
    Mă bucur, ba chiar jubilez că am devenit centrul universului preocupărilor vieneze. Astfel, ne putem vedea liniștiți de faulturile obișnuite, de al nostru indispensabil Război Rece, ediția dâmbovițeană. Iar când vom ajunge la bătrânețe (deie Domnul!), poate că ne vom ȋntâlni la o tărie, ȋn amintirea vremurilor mirifice, după care fiecare se va sui ȋn baba lui și direcția acasă, la autonoma lui (pardon, am ȋncurcat borcanele).
    6 0
  • avanataj eu, cu atutonoma, ca mai multe tarii
    daca vii cu baba, ai sa bei doar suc de struguri

    ;)
    3 0
  • inexorabil
    Scuze, trebuie exclus ȋnțelesul de pilotaj individual! Autonomele vor fi sinonime cu transportul ȋn comun reglementat și monitorizat de autoritatea de stat-corporație (aceasta maximum personalistă și opulentă, fiindcă depersonalizarea și “echitatea prin anticorupție” ȋi vizează doar pe fraierii din subordine). Cu alte cuvinte, noi vom fi doar pestișori ȋn conservă. Care eventual vor dialoga resemnați: “Mai ții minte când unul dintre noi era superior și celălalt inferior intelectualmente? Unul psihiatru și celălalt pacient? Na, că acum am fost ajustați și mirosim a aceeași fleașcă”. Iar un mesaj-robot din “mașină” ne va ȋntrerupe brutal, recte un standard selectat automat ȋn funcție de codul alarmei declanșate: “Keep quiet, please! You are not allowed to go out of the holospace for human relics such as thinking and analysis”.
    5 2
  • Arogantul
    mvaiiii, autonomele nu au covrigi in coada? ce surpriza.
    3 0
  • Eu cred că-i un rateu din start modelul dezvoltării societății umane bazat pe megalopolis-uri.
    Model impus ce-i drept de profitorii Sistemului, sclaveții fiind mult mai comod de controlat în stupuri cu reguli care desfid orice principiu natural.

    Ce-i drept, cu suprapopularea actuală plus migrația-n creștere devine greu spre imposibil de stopat exodul global spre centrele urbane, care-s deja (aproape) blocate.
    Iar dispariția mobilității individuale e doar o chestiune de timp.
    13 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru