Lamborghini Miura. Un simbol. Un supercar care a umplut afişele din camerele adolescenţilor ce visau la maşini puternice. Miura este poate una dintre cele mai frumoase automobile create în Italia. Pare aproape ireal, dar Miura s-a născut în 1966 şi îmi aduc şi acum aminte momentul în care am văzut o fotografie alb-negru cu acest automobil într-un vechi almanah auto din anii '70. M-a fermecat pe loc, iar astăzi încă sunt fascinat când întâlnesc imagini cu acest supercar original.
Primul supercar
Când a fost lansată, în 1966, Lamborghini Miura era cel mai rapid automobil de serie. Legenda spune că acest automobil a fost conceput de inginerii de la Lamborghini în timpul lor liber şi împotriva dorinţelor lui Ferruccio Lamborghini, fondatorul companiei. Cei trei ingineri cărora le datorăm acestu automobil erau Gian Paulo Dallara, Paulo Stanzani şi Bob Wallace. Cei trei au dezvoltat un şasiu numit P400 care era baza unui automobil pentru şosea, dar cu pedigree din lumea curselor. P400 folosea un motor V12 amplasat transversal în spate. Bertone a desenat apoi caroseria, iar automobilul a fost prezentat pentru prima dată publicului la Salonul Auto de la Geneva din 1966.
Reacţia publicului şi a presei a fost incredibilă, astfel că Lamborghini a decis să producă modelul în serie, începând din 1967. Numele oficial avea să fie Miura, renunţându-se la denumirea P400 (acronim derivat din expresia "Posteriore 4 litri"). Denumirea este însă folosită pentru a face referire la primele exemplare Miura, ce erau propulsate de V12 de 3.9 litri. Acest motor dezvolta 350 CP. S-au fabricat 474 exemplare ale modelului Miura "P400". Modelul a fost apoi urmat de Miura P400S sau Miura S, această versiune fiind prezentată la Salonul Auto de la Torino din 1968. Motorul avea 20 de CP în plus şi o serie de îmbunătăţiri: geamuri electrice, elemente cromate la exterior, aer conditionat opţional. Aproximativ 140 de exemplare Lamborghini Miura S au fost produse.
Miura SV
Jota
Lăsând la o parte modelele de serie Miura, ajungem la un exemplar cu adevărat special. Este vorba de Miura Jota, un singur exemplar creat de inginerul Bob Wallace cu scopul de a transforma Miura într-un bolid pentru circuit.
În 1970, Wallace şi-a dat seama că poate îmbunătăţi substanţial modelul Miura şi a folosit şasiul 5084 pentru a crea Jota, o Miura de curse, care să poată satisface capitolul J din regulamentul FIA pentru maşini sport. Wallace a creat acest unic exemplar în timpul său liber şi în weekend, oficialii mărcii italiene nefiind interesaţi de lumea sporturilor cu motor. Jota s-a născut, asfel, din pură pasiune. Şi avea să aibă un destin tragic.
Wallace avea să regândească automobilul aproape de la zero, folosind metale uşoare, inclusiv Avional, un aliaj din industrial aviatică. Apoi, a renunţat la orice element care adăuga greutate maşinii. A folosit un singur ştergător de parbriz, a avut geamuri din plexiglas, interior spartan, iar aerul condiţionat a fost şters din dotarea maşinii. La final, Jota cântărea doar 800 de kilograme. Trecând în zona aerodinamică, Jota a venit cu un nou difuzor faţă gândit să menţină botul maşini apăsat, un spoiler amplasat pe plafon pentru îmbunătăţirea apăsării aerodinamice şi faruri fixe încastrate în plexiglas (modelul Miura original folosea faruri mobile, care escamotau pentru a putea lumina drumul).
Acest unic exemplar avea să aibă apoi un destin ciudat. Din cauza crizei economice din 1972, exemplarul avea să fie vândut firmei InterAuto din Brescia.
Un angajat al acestei companii avea să distrugă automobilul într-un accident petrecut pe centura oraşului Brescia, avariile fiind prea mari pentru ca maşina să mai poată fi reparată, deoarece ceasta a ars complet. Accidentul avea să atragă atenţia a numeroşi pasionaţi ai modelului Miura, iar Lamborghini primea cereri pentru recrearea acestui model. Astfel s-a născut Miura SVJ, o variantă produsă în doar cinci exemplare.Miura SVJ
SVJ prelua elemente de la Jota, însă niciun exemplar nu reuşea să fie o replică completă, fidelă a celebrei Jota. Fiecare maşină a fost construită după gustul viitorului proprietar şi din acest motiv nu exită două Miura SVJ identice. Unele exemplare au fost construite de la zero, altele au fost SV-uri convertite. Doar trei din cele cinci exemplare originale foloseau lubrifierea cu carter uscat, element regăsit pe Jota. Între timp a fost construit şi un al şaselea exemplar, pentru un pasionat din Marea Britanie. Acesta este cel mai apropiat de modelul Jota origininal şi poate fi admirat în imaginile din galerie cu numărul de înmatriculare "Jota". Imagini cu unicul model original Jota sunt imposibil de găsit.
COMORI LA LICITAŢII
Lamborghini Miura Jota va rămâne mereu o comoară auto pierdută pentru totdeauna. Este un un automobil de legendă care trăieşte doar prin şase exemplare create din inspiraţia acestui model unic. Un Lamborghini Miura SVJ a fost vândut la licitaţie în 2008 pentru suma de două milioane de dolari. Iar un alt exemplar cu o istorie romanţată a fost vândut în 2010 de către casa de licitaţii RM Auctions pentru suma de 728.000 lire sterline. Acesta poartă numărul de serie 4892 şi este un exemplar SV convertit în SVJ în 1971. A fost vândut unui anume Dr. Alcide din Roma. Apoi, maşina a fost revopsită în roşu şi importată în Japonia de către Tomita Automobile. În Japonia a avut doi proprietari, fiind apoi restaurată de către Kazuo Takahashi. În 2007, acest exemplar a ajuns în America, la Symbolic Motors din La Jolla, California. De aici a fost cumpărat de proprietarul care ulterior a vândut-o la licitaţie pentru 728.000 lire sterline. Astăzi, cele şase SVJ-uri existente sunt tot ce a mai rămas din legenda Miurei Jota. Un automobil unic, dar care a inspirat generaţii de pasionaţi ai automobilului.
Sa vorbesc si eu putin SF acuma. Am condus si eu unul din asta la Test Drive Unlimited (1 sau 2... nu mai stiu care) :))). Comparativ cu celelalte masini din generatia ei, este foarte performant si are un urlet cand il accelerezi foarte frumos. Jocul este un simulator care imprumuta realitatea in grafica si sunet. :)