În America anilor '30 și '40 a început să apară o nouă modă în industria auto. Au debutat pe piață așa numitele "woodie wagons", în traducere liberă modele break cu structura compartimentului spate confecționată din lemn de esență tare.
Acest artificiu îi oferea mașinii, printre altele, mai multă robustețe. Cu timpul, structura din lemn a început să fie înlocuită cu materiale care imitau lemnul, pentru ca mai apoi, la final, șasiul să fie construit în totalitate din oțel. Siguranța și durabilitatea fiind principalele motive pentru care lemnul a fost abandonat
Casa de licitații Worldwide Auctioneers oferă acum spre vânzare șase reprezentanți foarte rari ai curentului "Woodie". Două exemplare sunt chiar modele unicat.
Mercury SERIES 79M MARMON-HERRINGTON 4X4 din 1947
În urmă cu 80-90 de ani, mașinile cu tracțiune integrală erau foarte rare și puteau fi achiziționate doar prin comandă specială. De multe ori, modelele de serie erau transformate în vehicule 4x4 de către companii private.
Marmon-Herrington era una dintre ele, fiind specializată pe convertirea modelelor Ford și Mercury. Pentru că totul se făcea manual, prețul unei astfel de conversii ajungea uneori să-l egaleze pe cel al mașinii.
Și din această cauză, break-urile care purtau semnătura Marmon-Herrington nu s-au vândut prea bine. Cele mai multe au ajuns la autoritățile statului, inclusiv la armată. Foarte puține au fost comandate de civili.
Exemplarul de față a fost fabricat în 1947 și ar fi unul dintre cele șase care mai există în prezent. În plus, este singurul fabricat în '47. Atât cadrul din lemn de mahon și arțar, cât și interiorul, caroseria și motorul au fost restaurate complet.
MERCURY MODEL 29A din 1942
Spre deosebire de modelele Ford, cele care purtau emblema Mercury erau ceva mai luxoase, puternice și, implicit, scumpe. Spre exemplu, acest Mercury din 1942 era cel mai scump model din gamă disponibil la acea vreme.
Prețul său era de 1425 de dolari și multe dintre eemplare au ajuns, de asemenea, în posesia armatei. În ziua de azi mai există doar șase unități.
Mașina din aceste imagini a fost, la rândul ei, restaurată complet. Sub capotă are un motor V8, iar transmisia este una automată cu trei trepte.
FORD "STRATHGLASS" DIN 1934
Potrivit casei care organizează licitația, acest Ford "Strathglass" este unicat. A fost comandat de un om de afaceri de pe Coasta de Est a Americii și a fost denumit după orașul scoțian în care s-a născut tatăl său.
Hugh Chisolm, pentru că acesta era numele lui, folosea acest Ford unicat pentru a-și transporta oaspeții de acasă până la iahtul pe care îl deținea. Printre ei s-ar fi numărat chiar și doi foști președinți: Harry Truman și Franklin Delano Roosevelt.
Mașina se află într-o stare foarte bună, iar structura de lemn a fost recondiționată.
Vopseaua este, însă, cea originală.MONARCH STATION WAGON DIN 1950
Monarch a fost un constructor auto canadian. Portofoliul său includea patru modele, iar acesta era cel mai rar dintre ele. În 1950 au fost produse numai 43 de exemplare, dintre care doar trei au supraviețuit.
Cel pe care îl puteți admira în imagine este unul dintre ele și a fost restaurat în 1999. Structura este din lemn de mahon, iar vopseaua Metallic Maywood Green era exclusivă pieței din Canada.
MERCURY SERIES 9CM din 1949
Modelul 9CM Station Wagon a primit inițial emblema Ford, dar brand-ul din Dearborn l-a transferat în 1948 celor de la Mercury, cu un ampatament mai lung și o grilă frontală nouă.
În cazul său, structura din lemn este doar de decor, șasiul fiind construit în totalitate din oțel.
FORD MODEL 40 STATION WAGON din 1934
Ford Model 40 era mai mult o mașină utilitară, dar acest exemplar a fost restaurat la calitate de Concurs de Eleganță.
Totul este perfect funcțional, de aici și prețul: 116.000 de dolari. De fapt, acesta este singurul anunț dintre cele șase prezentate mai sus în care este specificat prețul.
via Worldwide Auctioneers
totusi, stau si ma intreb daca nu cumva edik chiar are dreptate...masinile conventionale din prezent au exact aceeasi tehnologie si principii de functionare, doar ca nitel mai rafinate si mai optimizate decat cele din imagini. motor cu benzina, 3 pedale si stick pentru lucru manual. dar stai, ca cele din imagine nici macar nu aveau stick, erau automate inca de pe vremea aia, noi in schimb inca muncim manual in masini noi.
iar celor care tot zic de placerea condusului la manuale, eu cred ca e mai degraba o obisnuinta, un automatism, care ajunge pana la dependenta, ca un reflex, iar cand el dispare, intram in panica, ca acei control freaks. in ziua de azi nu mai exista acea placere a conducerii manualelor, din cauza supraaglomerarii traficului. s-a terminat cu acea placere undeva la inceputul mileniului, acum adevarata placere, confort si sentiment de control este automata. sau lipsa unei cutii, precum la electrice.
era un articol parca pe hotnews despre locomotivele cu abur in care se bagau carbuni cu lopata in camera de ardere si necesitau ingrijire ca un organism viu, ca o fiinta, asa ca articolul vorbea chiar de "sufletul" acelei locomotive. pentru cel care o avea in grija, inteleg ca cu timpul se dezvolta un atasament fata de acea masinarie. cam acelasi lucru e si cu manualele si cu motoarele cu ardere. in realitate, pe niciun calator din tren nu il interesa ca e unu acolo care baga carbuni cu lopata si verifica zecile de indicatoare la fiecare minut, lumea a apreciat electrificarea tractiunii feroviare, pentru ca asta a insemnat viteza, disponibilitate, confort, lipsa poluarii, etc. si per total a insemnat un progres general al societatii. la masini personale la fel este, odata trecuti pe electrice, devine de neconceput atat condusul cu stick si pedale, cat si enormul timp alocat verificarii si intretinerii masinii, nu mai zic de costurile cu piesele de schimb, fluide, uleiuri, etc. in realitate, pe niciun posesor de masina electrica, atunci cand vor fi suficient de multi sa inteleaga beneficiile generale aduse societatii in ansamblu, nu il va mai interesa sa revina la masinile cu "suflet", cand va constata cat le rapea din viata acel suflet. sigur, daca nu ne schimbam si obiceiurile, vom constata ca si o electrica poate sa iti rapeasca foarte mult timp, ma refer la partea cu incarcarea. dar totul tine de adaptare la noile circumstante si cu mindsetul potrivit, este chiar foarte usor. nu am auzit pana acum pe niciun posesor de electrica sa zica ca incarcarea ii rapeste din timpul personal.
da, singurul efort suplimentar de planificare a incarcarilor este atunci cand facem calatorii lungi. nu e un capat de tara, pentru ca in restul de 99% din situatii avem doar beneficii. la cele cu "suflet" e pe dos, 99% din situatii sunt cu chin, timp si bani consumati si mai ramane un 1% de placere, ocazional, cand mergem pe un drum de munte odata pe an si putem tura la 6000 rpm si schimba manual. dar si acolo intervin multe alte conditii: sa fii solo sau maxim in 2 doar cu un rucsac in spate, fara copii si bagaje, masina sa fie gen mazda mx5, nu passatul sau dusterul de la firma, sa nu fie weekend sau vreo sfanta maria, cand si transfagarasanul e doar o alta strada din oras, multe foarte multe conditii de indeplinit simultan, multe planete de aliniat si daca pui totul in balanta, cautarea acelei placeri de odinioara pur si simplu nu se mai justifica, cel putin nu cu vehiculul personal si nu pe drum public. sesiuni pe circuit cu masini de inchiriat, da, e altceva, pentru cine vrea sa rememoreze sunete, mirosuri si senzatii din trecut.
Daca electricele in principiu nu stirbeaza prea mult din placerea de a conduce, nu acelasi lucru e cu autonomele.
Este simplu de dedus ca dupa ce vor ajunge sigure, se va inversa conceptia si vor fi de automat considerate mai sigure decat omul, motiv pt care se restrange accesul la permuse auto. Copii nostri vor conduce in masura in care azi poti avea acces la pilotajul unui aparat de zbor.
Desigur, e interesant sa- ti trimiti masina dupa copil la scoala, sa aiba si copii masini, intrucat tot ce faci este sa specifici adresa si eventual modul de condus.
Dar este evident ca in acel moment, noi oamenii vom fi considerati nesiguri si chiar cu permis de conducere vor fi zone cu obligativitate de condus autonom...
In ce masura vrem acest bine, sau in ce masura ne mai putem impotrivii? Doar cativa fani auto isi pun intrebarea asta, pt restul e de la sine inteles
Frumos expozeu si pentru o clipa eram tentat sa-ti dau dreptate pana ce-am terminat de citit si mi-am amintit ca o electrica incepe de la 30k euro iar cele mai serioase se duc spre 40k euro.
In acelasi timp o masina cu 3 pedale (ca la 1900) incepe de la 8-10-12k euro.
Nu poti sa ignori diferenta dintre nou si vechi. Si tendinta merge mai degraba spre sugrumarea vechiului decat spre accesibilizarea noului.
Insa in maxim 5 ani se va evapora bunavointa si rabdarea clientilor si statelor pentru electrice si acestea vor trebui sa se bata de la egal la egal cu termicele/hibridele si sa dovedeasca ca-s mai bune si mai ieftine decat cele din urma.
Prinţ al tenebrelor, nu realizezi că iubitorii automobilului nu gustă poliloghia ta progresistă?...