Deși poate părea ciudat pentru o țară care nu se poate compara cu puterile occidentale când vine vorba de îmbrățișarea mașinilor cu zero emisii, România reușește să se alăture forțelor de ordine care folosesc un BMW i3. Bineînțeles, păstrând proporțiile.
După ce am văzut actualul BMW i3 în echiparea poliției din Los Angeles (care a și comandat 100 de unități), Munchen, Anglia, Roma sau Austria, vom putea să-l vedem și pe străzile din București. Modelul electric va fi folosit de poliția capitalei vreme de o lună de zile pentru misiunile de patrulare ale forțelor de ordine locale.
Echipat cu însemnele specifice și cu sistemele optico-acustice necesare, BMW i3 devine astfel prima mașină electrică pe care o folosește poliția română.
Versiunea pe care o vor testa polițiștii noștri este cea de dinainte de facelift și vine cu opțiunea unui range extender, adică un motor pe benzină cu numai doi cilindri, care poate folosi benzina din rezervor pentru a încărca bateriile. Autonomia ar urma să ajungă la 200 de kilometri, destul de bine pentru o mașină care oferă 170 de cai putere.
”Am susținut introducerea autospecialei BMW i3 în Bucureşti pentru teste deoarece s-a dovedit a fi cea mai potrivită maşină pentru servicii de mobilitate în orașele aglomerate cu un nivel ridicat de poluare”, a declarat Michael Schmidt, preşedintele Automobile Bavaria Group.
Ce trebuie înţeles este că este un test pentru a înţelege ce presupune utilizarea unui automobil electric de către autorităţi în acest condiţii.
Vă asigur că maşina este folosită la patrulări. O să o puteţi vedea până la final de august prin Bucureşti.
Sint curios doar cit ar costa un i3 echipat specific, in cazul cind s-ar decide dotarea unor anumite departamente ale Politiei cu asa ceva.
...Nu m-ar mira sa fie chiar mai ieftine decit Logan-urile alea "licitate" la 70.000 euro bucata.
Masina: 10+
Feedback Politia Romana : NEGATIV - Mai mult de o trotineta electrica cu care sa se deplaseze nu ar merita. Fructific fraza : Nu sunt in slujba cetateanului, mai de graba contra lui atunci cand este cazul sa-l stoarca de ''ciubuci'' .
nu stiu daca politaii vor fi luati in serios fara stickere de ro
alta forma mai estetica nu au gasit??