Maserati renaşte din cenuşă: Tridentul a depăşit profitul Ferrari în ultimele trei luni

de Bogdan Mirică
Joi, 30.10.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În ultimele trei luni ale acestui an Maserati a depăşit Ferrari la nivel de profit operaţional, marcând o creştere de trei ori mai mare decât în 2013.

Deşi în urmă cu doi ani se zbătea să supravieţuiască, fiind într-un punct critic al existenţei sale, brandul Maserati a reuşit să ne ofere una dintre cele mai spectaculoase reveniri din industria automobilelor premium.

Viziunea lui Sergio Marchionne a dat roade, iar noile modele intrate în gama Tridentului, precum şi atacarea unor pieţe din Asia au adus un vânt al schimbării. Lucrurile au mers atât de bine încât este pentru prima dată când Maserati reuşeşte chiar să înregistreze un profit mai mare decât cel al colegului de concern Ferrari.

Rezultatul istoric, o premieră de când Fiat a înglobat Maserati în 1993, a fost posibil în cel de-al treilea sfert al anului 2014. În intervalul iulie-septembrie, Tridentul a comunicat un profit de 90 de milioane de euro, cu un milion mai mult decât colegii de la Ferrari.

Esential 90 de milioane de euro a fost profitul Maserati în ultimele trei luni.
Cu toate acestea, dacă ne raportăm la rezultatele anuale, Căluţul Cabrat conduce cu un profit operaţional de 274 de milioane de euro, cu multe peste cele 210 milioane ale Maserati.

Rezultatele Tridentului au fost posibile după ce vânzările din primele nouă luni ale anului s-au triplat comparativ cu cele de anul trecut.

Dacă în 2013 Maserati vindea 7548 de maşini, anul acesta din fabricile de la Modena şi Grugliasco au plecat 26.428 de unităţi.

Comentarii (3)

  • Marchione
    O mai nimeresc si eu:)
    7 3
  • iulian
    "În ultimele trei luni ale acestui an"... puneti pariu cu mine ca in noiembrie si decembrie ii va intrece Ferrari! :)))
    0 2
  • paulie
    Succesul se datoreaza in mare parte modelului Ghibli, multumita si motoarelor moderne care il echipeaza in special cel diesel. Cu un SUV in gama lucrurile ar fi mult mai bune, am auzit ca ar fi in lucru.
    6 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru