Maserati a anulat oficial supercarul electric MC20 Folgore din cauza cererii insuficiente

de Silvian Irimia
Joi, 06.03.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Maserati a anunțat faptul că a anulat oficial modelul MC20 Folgore. Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că decizia a fost luată din cauza cererii insuficiente pentru un supercar electric.

Inițial, MC20 Folgore era unul dintre cele 6 modele electrice Maserati programate pentru anul viitor. Totuși, Stellantis, compania părinte a celor de la Maserati, a anulat o investiție de aproximativ 1.5 miliarde de euro în brandul italian, iar directorii au dat parțial vina pe scăderea vânzărilor în China – a doua cea mai mare piață, după SUA.

Vânzările Maserati s-au redus la mai puțin de jumătate anul trecut, ajungând la 11.300 de unități, iar compania a înregistrat o pierdere de 260 de milioane de euro, după ce în 2023 s-a realizat un profit de 141 milioane de euro.

În locul MC20 Folgore, Maserati va actualiza complet modelul MC20 existent, cel mai probabil bazându-se pe dezvoltările aduse de noul MC20 GT2 Stradale, care adaugă încă 10 cai putere (mărind modelul la 631 CP), reduce greutatea cu 60 kg și beneficiază de un șasiu orientat spre performanțe pe circuit.

Această mișcare sugerează că Maserati își reexaminează planul de reînviere formulat când a trecut sub conducerea Stellantis acum 4 ani, plan ce culminează cu eliminarea mașinilor cu motoare cu ardere internă până în 2030.

De asemenea, acest anunț ridică semne de întrebare privind viitorul SUV-ului Levante de generație următoare, programat pentru 2027, și al noului sedan Quattroporte, care a fost amânat anterior cu 3 ani până în 2028.

via Autocar

Comentarii (2)

  • Din cauza marketingului ineficient, se stie.
    0 1
  • Când vinzi mai puțin ca Ferrari, fix un supercar electric era soluția, Maserati n-o să mai vândă mare lucru, indiferent de propulsie, Stellantis n-a stiut și nu știe ce să facă cu această marcă, dar nici n-o vând, cel mai potrivit ar fi la Ferrari .
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru