Mai tare decât "vărul" Porsche Cayman S: noul Audi TT-RS vine cu 400 CP și 3.7 secunde pentru 0-100 km/h

de Mircea Meşter
Luni, 25.04.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Audi a reușit să păstreze motorul cu cinci cilindri de 2.5 litri turbo pe noul TT-RS, iar rezultatul este o mașină mai rapidă decât fratele de grup Porsche Cayman.

Dacă vă doreați un coupe sportiv și vi se părea că un Porsche Cayman e prea "in your face" pentru gusturile unui om normal, Audi a aruncat astăzi pe piață un model pe care orice pasionat de mașini și l-ar dori în garajul propriu. Este vorba despre TT-RS, o versiune mai degrabă radicală decât sportivă a coupe-ului compact Audi prin excelență.

Sub capotă, noul TT-RS - disponibil atât în versiune coupe, cât și în variantă roadster - vine cu un motor turbo TFSI cu cinci cilindri de 2.5 litri care dezvoltă 400 de cai putere, deci cu 40 de cai mai mult decât predecesorul său. Cuplul maxim atins de motorul Audi este de 480 Nm și este disponibil între 1700 și 5850 rpm. Evident, puterea este transmisă tuturor celor patru roți printr-un sistem de tracțiune integrală permanentă quattro, iar cutia este un S-tronic cu 7 trepte special dezvoltată pentru TT-RS.

Când Porsche Cayman S rămâne în urmă

Chiar dacă motorul ar putea părea unul de cilindree familiară, aflăm că noul 2.5 turbo de sub TT-RS este o evoluție a "inimii" vechiului TT-RS.

Diferența majoră este dată de faptul că actualul motor este turnat în aluminiu, spre deosebire de oțelul din care era fabricat anteriorul, iar asta se traduce printr-o "dietă" în urma căreia motorul Audi scapă de 10 kilograme.

Peisajul devine și mai interesant dacă-l comparăm cu cel din curtea Porsche. Observăm, astfel, că noul 718 Cayman - și el prezentat la Salonul de la Beijing, la fel ca TT-RS - este sacrificat pe altarul downsizing-ului și are doar patru cilindri,  în timp ce Audi rămâne la 5 cilindri pe TT-RS. De altfel, diferențele se văd și la o comparație directă a cifrelor tehnice, pentru că noul Audi TT-RS oferă 3.7 secunde pentru 0-100 km/h, un timp ce 0.5 secunde mai rapid decât cel oferit de Cayman S, versiunea sport a modelului Porsche.

Mai coborât, mai agresiv, mai tehnologizat

La nivel tehnic, TT-RS este cu un centimetri mai coborât decât versiunile "normale" ale lui TT, în timp ce suspensiile beneificază de setări care le întăresc. Jantele standard au 19 inch pe TT-RS (există opțional jante de 20 de inch), iar diferitele modificări la nivelul materialelor utilizate la construcția mașinii duc masa proprie a versiunii coupe la 1440 de kilograme, cu 90 de kilograme mai puțin decât TT-ul clasic.

Artificiile estetice care-l scot în față pe Audi TT-RS sunt spoilerele care primesc linii noi și agresive și stopurile Matrix OLED care inaugurează această tehnologie în segment. Cu ajutorul acestei soluții tehnologice, designerii primesc o libertate de creație ceva mai mare, iar rezultatul se vede instantaneu în interiorul blocului optic, acolo unde aspectul 3D oferit de așezarea în scară a suprafețelor luminate este fabulos.

Evident, pachetul Virtual Cockpit - care a debutat în lumea auto pe TT și care între timp a ajuns să fie împrumutat pe majoritatea modelelor Volkswagen și Audi - este standard pe noile TT-RS Coupe și Roadster.

Comentarii (5)

  • _steli
    Sunt curios cine ar castiga intr-un duel pe circuit dintre Audi TTRS si Cayman 718 S.
    5 4
  • @steli
    De ce esti curios ?
    4 5
  • _steli
    Curiosii mor repede nu ? :)
    Imi plac la nebunie comparatiile astea (mai ales cele de la Top Gear). Dar cel mai mult as vrea sa vad cat de mult se pierd din cei 50 de CP ai audiului in fata unui sasiu mai reusit.
    4 3
  • @steli
    Ok...Ai grija totusi, ca astfel de lucruri pot sminti (in viata reala). Iar dupa...e prea tarziu.
    2 3
  • O fi mai rapid dar nu si mai frumos ca varul Porsche !
    6 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru