Lucid Air, modelul electric cu 1.126 CP și până la 837 km autonomie, a intrat în producție

de Alexandru Monenciu
Miercuri, 29.09.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Producătorul american de automobile a anunțat că primul exemplar Air Dream Edition a părăsit linia de asamblare. Livrările sunt programate pentru luna viitoare.

Lucid Motors a luat ființă în 2007, iar 9 ani mai târziu a prezentat lumii întregi primul său model electric de serie, botezat Air. Inițial, acesta trebuia să intre în producție în 2016, dar evenimentul a fost amânat din cauza problemelor financiare.

Totul s-a schimbat atunci când Fondul Suveran al Arabiei Saudite a decis să investească 1 miliard de dolari în Lucid Motors. Acest lucru le-a permis americanilor să construiască o uzină în Arizona și, altfel, planurile de producție au fost reluate.

Acum, primul exemplar Lucid Air Dream Edition a părăsit linia de asamblare. Modelul electric, cu până la 1.126 de cai putere, poate fi comandat în două versiuni: Range și Performance. Prima poate parcurge până la 837 de kilometri cu o singură încărcare.

Livrările sunt programate pentru luna viitoare. Constructorul american susține că a primit peste 13.000 de rezervări pentru noul Air.

via Lucid Motors

Comentarii (15)

  • Eh, abia acum se poate zice că Tesla va avea competitor pe măsură.
    La 837 km autonomie și 1126 cp deja putem spune că e vorba de altă ligă. Probabil și prețul va fi pe măsură, dar la 13.000 de rezervări probabil nu e chiar sus de tot.
    19 10
  • În plus față de Tesla are și o ergonomie a comenzilor, vorba lor, nu vrem ca mașina să fie o tabletă cu roți.

    Au păstrat butoanele fizice strict necesare pe volan și pe consola centrală, plus că tableta aia centrală se poate retracta.

    "any machine shouldn't be about distracting gizmos or confusing language". Sunt total de acord cu ei.
    17 6
  • mircea badea
    oare in grila aia are leduri rosii ca in knight rider?
    8 7
  • Edikkk
    Da, un adversar real al Tesla (model S)

    Excelent, abia când apare concurenţa, mai scad preţurile
    11 18
  • ACE - Craiova
    Uiti de ,,range anxiety'' cu acest model.

    Pretul va fi putin peste 100.000 USD...

    In rest - nu cred ca mai are si alte cusururi...
    12 11
  • Dar totusi, nu sunt asa bune ca dieselurile. Nu se incarca in 5 minute si trebuie sa stai cu ele pe la Kaufland la incarcat. Apoi sa nu uitam ca autonomia scade la jumatate iarna cand e frig, deci din 800 km abia daca mai raman vreo 400 si aia mersi doar cu maxim 50 km/h, ca daca mergi pe autostrazi cu 130km/h in realitate nu ajungi de la Bucuresti la Constanta... Sa va mai zic din astea romanesti?
    E interesant totusi ca firma e ajutata de arabi, cei care s-au imbogatit din....petrol...tadam. Norvegienii si olandezii la fel.
    Astia chiar nu sunt sanatosi la cap: in loc sa faca afaceri si sa investeasca in masini care sa aiba nevoie de benzina si motorina, ei cumpara electrice si investesc in ele :))
    Somn usor Romania!
    15 27
  • Este loc pentru toate. Au și electricele fanii lor, iar pentru un anumit procent din piața (cam mititel e drept) 100.000 nu este ceva de speriat. Oricum cam pe acolo se învârt și “navele amiral” de la ce trei așa ziși producători nemți premium.
    Caz concret familie cu Tesla pentru oraș chestii scurte dar și o Toyota D4D pentru restul.
    Cam așa merge deocamdată fără sa ma mai bag in cât de ecologice sunt bateriile, producția de curent, dureri de cap cu încărcarea șamd.
    Ce mi se pare inepție sunt hibridele adică nici-nici, plus ca o sa fie interesantă partea de întreținere când încep bubele și zic eu ca o sa fie nasol… in rest o data cu dezvoltarea electricelor și sa speram și scăderea prețurilor ponderea lor va fi tot mai mare, iar ca vrem ca nu vrem unii o sa trecem pe electrice și forțați de taxe care cred ca o sa fie din ce in ce mai dure pentru clasice.
    Oricum tot îmi mai iau un diesel când vând ca intram in actul final :))… deșii încă nu văd un risc major in următorii 15 ani.
    14 8
  • @Dutz
    Eu văd hibridele ca fiind cel mai bun compromis, sunt ideale pentru navetă sau deplasarea de zi cu zi. Zic că marea majoritate a posesorilor de mașină fac zilnic undeva pe la 50-60 km, poate chiar mai puțin. Plus că nu stai cu teama că te lasă bateria-n drum.
    14 5
  • V-ați hotărât câți cai are? - nu voi, AM, ci furajatorii de e-știri. 1060, 1065, 1080 sau 1.126 ?
    Prețul versiunii de top pornește de la 169K $ - fără taxe și/sau opționale.
    ...Tradus europenește, +200K € -- enorm la modul absolut, dar nu prea mult pentru cei 0,1% care-s targetul vizat.
    Mașinăria e însă clar una de excepție, demonstrând relativa facilitate a spargerii barierelor tehnice cu ceva litiu, cupru și cipuri, plus magneți pentru magnați. :-)

    Nu mai repet totuși schepsisul lansării unor asemenea e-bombe hiper-potente și clar anti-ecologice, că-i obositor și nu-s oricum șanse să le scot din prize neuronii e-fanaticilor.
    22 6
  • Nicu @ds
    Si eu zic la fel, hibridul este momentan compromisul cel mai bun, veriga intermediara intre tehnologii, pentru cei rationali si pragmatici, fara fanatisme pro termice sau pro electrice. The golden middle.
    11 3
  • Chiar și-așa. E mai ecologică aste de 1126 CP decât să zicem un Megan de 100 CP ?
    15 5
  • @r
    mai ecologica ca emisii de codoi la productie si apoi la rulare pe toata viata masinii clar nu, dar mai curata la rulare clar da.

    eu nu sunt ecologist, sunt doar egoist. ma intereseaza doar sa nu ma imputi cu fumul si noxele cand treci pe strada cu afumatoarea, plus vreau civilizatie si liniste in orase, nu baraituri de motoare si tobe gaurite.

    eu pentru asta sustin electicele si electrificarea automobilului, pentru mine, nu neaparat pentru ursi, foci, grete si alte oratanii. ce se intampla cu codoiul nu e treaba mea si nu ma intereseaza foarte mult. plus ca codoi nu e poluare, poluarea e doar particulele PM care-mi intra mie pe nas fara sa-mi doresc jegul ala in plamani.

    hai ca egoismul meu nu e chiar asa rau, m-as bucura si eu sa am pe langa mine egoisti de pe urma carora am si eu de castigat.
    16 5
  • inca un gunoi electric anost si sinistru numai bun pentru cocalarii care vor sa faca liniute si sa se dea mari pe Dorobanti.
    Masina inutila si cu toate ca are vreo 5-600km autonomie (reali, nu puneti botul la vrajeli) tot trebuie sa stai cateva ore la incarcare cand s-a terminat bateria.
    7 5
  • Dacà se injumatàteste puterea,logic nu ar trebui sã se dubleze autonomia ?ptr.ce ai nevoie de puterea unei locomotive ?
    5 0
  • @Petre
    nu, nu se dubleaza, ramane chiar la fel pentru ca se consuma aceiasi energie.
    Puterea mare e sa atraga cocalarii cu bani si sa-i faca sa treaca cu vederea dezavantajul major ale unei masini electrice si anume timpul foarte lung de incarcare. Practic sa incarci magaoaia asta de baterie vei sta multe ore bune in statia de incarcare asteptand.
    4 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru