Lotus pregătește un SUV electric cu autonomie de 600 de kilometri și 750 de cai putere: lansare estimată în 2022

de Paul Cosma
Luni, 09.11.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lotus pregătește în prezent un SUV electric ce va dezvolta 750 de cai putere și va avea o autonomie de circa 600 de kilometri. Presa britanică susține că lansarea primului SUV electric Lotus va avea loc în 2022.

Lotus a anunțat o schimbare radicală de abordare, ca o continuare a proiectului hypercar-ului electric Evija. Șeful Phil Popham a dezvăluit recent că producătorul vrea să dezvolte o gamă de modele 100% electrice, iar ultimul Lotus cu motor pe benzină va fi lansat în cursul anului viitor.

Constructorul a obținut de curând și o finanțare din partea guvernului britanic pentru dezvoltarea unei platforme pentru mașini electrice

Presa britanică susține că Lotus lucrează în prezent la dezvoltarea unui SUV electric ce va fi lansat în 2022. Potrivit informațiilor neoficiale, SUV-ul va dezvolta circa 750 de cai putere cu ajutorul a două motoare electrice, iar autonomia va fi de aproximativ 600 de kilometri. 

Britanicii speră că noul SUV electric le va tripla vânzările, de la 1.500 de unități în prezent la circa 5.000 de exemplare în anii de după lansare. 

Producția ar urma să aibă loc în China, într-o fabrică deținută de grupul Geely, proprietarul mărcii Lotus. 

Via Autocar

Comentarii (1)

  • mircea badea
    naspa, da apa la moara manelistilor doar pt bani. biden trebuie sa actioneze in directia asta!

    de ce sa risipim energie/poluare mai multa pt masini mai ineficiente?

    suv-ul e non-sens, consuma mai mult, ocupa spatiu mai mult, utilizeaza materiale mai multe, e mai nesigur la condus, bataie de joc la adresa umanitatii, trebuie starpit!
    4 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru