Locurile de parcare, coșmarul bucureștenilor: 80% recunosc că au parcat neregulamentar, 47% au avut conflicte verbale sau fizice

de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com
Luni, 16.10.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
80% dintre bucureșteni recunosc că au parcat cel puțin o dată neregulamentar, în timp ce 47% dintre ei admit că au avut un conflict verbal sau fizic pe tema unui loc de parcare, potrivit unui studiu realizat de Uber.

Serviciul de transport de persoane Uber a realizat recent un studiu în București cu privire la principalele probleme pe care le au șoferii. Sondajul a fost realizat pe 2.770 de persoane și scoate în evidență că locurile de parcare reprezintă o problemă majoră în Capitală.

Astfel, 80% dintre cei care au răspuns au recunoscut că au parcat neregulamentar cel puțin o dată, în timp ce 47% afirmă că au fost implicați cel puțin o dată într-un conflict verbal sau fizic cu privire la un loc de parcare.

De asemenea, jumătate dintre bucureșteni afirmă că întârzie frecvent la întâlniri sau eveniment din cauza lipsei locurilor de parcare.

Totuși, lipsa locurilor de parcare este pe locul 2 în topul celor mai mari probleme pe care le au bucureștenii (66% dintre răspunsuri). Pe prima poziție se află aglomerația (75%), în condițiile în care bucureștenii sunt blocați frecvent în trafic la ore de vârf, în special după începerea cursurilor școlare și universitare. Infrastructura precară a fost semnalizata drept problemă de 48% dintre bucureșteni, ca urmare a gropilor și a stării proaste a drumurilor.

Potrivit unor informații neoficiale, în București există 200.000 de locuri de parcare, în condițiile în care numărul mașinilor din oraș este de circa un milion.

Printre soluțiile propuse de cei care au răspuns la sondaj se numără îmbunatățirea infrastructurii și promovarea mijloacelor alternative de transport.

"La capitolul soluţii, cei mai mulți respondenţi susţin investiţiile în infrastructură (82% dintre respondenţi), urmate de încurajarea alternativelor la maşina personală - transport în comun, piste pentru biciclete, servicii ca Uber (60% dintre respondenţi)", precizează Uber într-un comunicat.

Via News

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru