Livrările noului McLaren Artura, amânate pentru a treia oară, din cauza crizei de cipuri

de Alexandru Monenciu
Miercuri, 29.12.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Livrările noului McLaren Artura au fost din nou amânate, de această dată până în iulie 2022. Artura este cel mai economic model din istoria mărcii engleze, chiar dacă sub capotă se ascund 680 de cai putere.

La începutul acestui an, în luna februarie mai exact, McLaren a publicat primele imagini și informații despre Artura: cel mai economic model din istoria mărcii. Sistemul de propulsie hibrid este format dintr-un propulsor V6 de 3.0 litri și o unitate electrică, găzduită de tunelul transmisiei.

În total, cele două dezvoltă împreună 680 de cai putere și 804 Nm, suficient pentru a atinge 100 km/h în 3 secunde. Din pachet mai face parte și o baterie litiu-ion de 7.4 kWh, care garantează o autonomie pur electrică de 30 de kilometri. Consumul mediu anunțat de producător? 5.6 litri/100 de kilometri.

Din păcate, însă, criza mondială de semiconductori nu a ocolit acest model. Potrivit celor de la Automotive News, livrările noului McLaren Artura au fost amânate pentru a treia oară, de această dată până în iulie 2022. Informația a fost confirmată de marca britanică.

Potrivit purtătorului de cuvânt al companiei, McLaren "prioritizează cantitatea limitată de cipuri către producția unor modele cu marjă mai mare de profit, cum ar fi Elva și 765LT Spider."

via Automotive News

Comentarii (3)

  • Superior
    Adică cârnații ăștia n-au găsit 100 de cipuri disponibile?!
    6 1
  • netam-nissan
    Le găseau dacă era electrocaznică Artura, chiar să fi avut de zece ori mai multe cip-ciripuri.
    Regia spre haos continuă deci pe principiul ”problemă-reacție-soluție”.
    8 0
  • Edikkk
    Aşa e la modă în 2021-2022 să zici că e criză de cip-uri când maşinile termice uzate moral - nu se vând


    Maşinile Tesla folosesc în medie de 10 ori mai multe cip-uri decât cele termice şi totuşi Tesla anunţă creşterea producţiei pe tot 2021 cu 70% !!!

    Fără să aiba fabrica din Berlin şi cea din Texas deschise !!!

    Deci....? ... Despre ce vorbim ??!!
    1 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru