Constructorul francez a înregistrat un nou record de livrări pe parcursul unui an. Astfel, Bugatti a reușit să livreze 80 de mașini la nivel mondial, ceea ce face ca 2022 să fie cel mai bun an din istoria companiei.
Printre mașinile livrate anul trecut de către constructorul cu sediul la Molsheim, amintim de exemplarul cu numărul 400 al lui Chiron, precum și toate cele 10 exemplare Centodieci. De asemenea, au fost livrate și ultimele 9 exemplare ale lui Chiron Super Sport 300+.
Este de așteptat ca producția oficială a lui Bugatti Chiron să ajungă la final în acest an. În prezent, constructorul francez mai are de asamblat ultimele 100 de exemplare ale acestui hypercar. Tot în acest an, Bugatti va vinde prin licitație exemplarul unicat Chiron Profilée, în data de 1 februarie. Nu în ultimul rând, marca franceză va începe să livreze către clienți modelele Bolide și W16 Mistral.
via Bugatti
Mate Rimac a recunoscut ca era un MIT intr-un video cu Nico Rosberg si ca Buggati este si era f profitabila