Termen utilizat de Mercedes-Benz pentru a descrie sistemul de recunoaștere vocală inteligentă prezent pe noua generație de modele ale mărcii.
Sistemul LINGUATRONIC este parte a pachetului tehnologic MBUX și se evidențiază prin faptul că recunoaște expresii și propoziții naturale colocviale, fără ca șoferul să fie nevoie să rețină expresii standard pentru a comanda vocal funcțiile sistemului.
LINGUATRONIC poate fi activat fie manual prin apăsarea unui buton aflat pe volan, fie vocal, prin expresia "Hei Mercedes".
Sistemul nu este unul rigid, ci flexibil, fiind capabil să recunoască și să învețe accente sau termeni pe măsură ce adună informații de la utilizatorii din toată lumea. Tehnologic, sistemul este un hibrid și folosește atât software-ul on-board, cât și informații din cloud utilizate la îmbunătățirea sistemului și la găsirea de informații pentru răspunsuri. Sistemul funcționează cu sau fără o conexiune prealabilă la internet, chiar dacă funcționalitățile sale sunt reduse fără conexiune activă.
Exemplu: Întrebarea "Will the sun be shining tomorrow in Amsterdam?" ("Va ieși soarele mâine la Amsterdam?") poate fi spusă și altfel, cu același rezultat: "How's the weather gonna be tomorrow in Amsterdam?" ("Cum va fi vremea mâine în Amsterdam?") sau "Will the weather be fine in Amsterdam tomorrow?" ("Va fi timp frumos mâine la Amsterdam?").
De asemenea, sistemul înțelege întrebări indirecte la care răspunde ca atare.
"I am cold" ("Mi-e frig") determină sistemul să ridice termperatura în habitaclu cu câteva grade.VIDEO