Esential
350.000 | de dolari este valoarea la care este estimată limuzina Lincoln Continental. |
Şi anul acesta, în cadrul concursului de eleganţă desfăşurat la Peeble Beach, casa de licitaţii Bonhams va aduce în faţa publicului o serie de exponate auto rare. De departe cea mai intersant propunere va fi o limuzină Lincoln Continental din 1964, creată special de carosierul aemrican Lehmann-Peterson din California pentru vizita Papei Paul al VI-lea.
Bazată pe un Continental din 1961, limuzina măsoară 7.5 metri lungime şi beneficiază de o caroserie de tip landaulet. Maşina a fost folosită pentru transportul Papei la sediul Naţiunilor Unite şi pe Stadionul Yankee din New York.
În anii următori, Ford a transportat maşina tocmai în capitala Columbiei, Bogota, pentru a servi unei alte vizite papale. Altitudinea mare la care este situată capitala statului sud-american a făcut ca motorul să fie supus unor modificări care să permită alimentarea sa cu carburant.
Maşina şi-a găsit o altă întrebuinţare câţiva ani mai târziu, când a intrat în serviciul NASA.
Limuzina a devenit aici maşina oficială a astronauţilor care se întorceau din misiunile Apollo. La bordul său au călătorit oamenii care au zburat în spaţiu pe navetele Apollo 8, 11, 13 şi 15. Printre ei, şi primii oameni pe Lună, Neil Armstrong şi Edwin Buzz Aldrin.Potrivit organizatorilor licitaţiei, preţul limuzinei celebre ar urma să atingă o valoare de 350.000 de dolari.
via | autoblog
Comentarii (1)