Licitație de succes aseară organizată de casa RM Sotheby's. Una dintre mașinile scoase la vânzare în cadrul sesiunii de vânzare a fost achiziționată de un cumpărător european pentru colecția sa privată cu 28 de milioane de dolari (25.5 milioane de euro). Este vorba de un exemplar Ferrari 290 MM care a concurat în diverse curse de motorsport cu legendarul pilot Juan Manuel Fangio la volan în anii '50.
Mașina vândută de RM Sotheby's face parte dintr-o serie limitată la doar patru exemplare, una dintre acestea fiind câștigătoarea Mille Miglia în 1956, când la volan se afla pilotul italian Eugenio Castelloti. Cu Fangio la volan, exemplarul scos la licitație ieri s-a clasat pe locul al patrulea în aceeași cursă, însă a câștigat la doar un an distanță Cursa de 1000 de kilometri de la Buenos Aires, la volan aflându-se Luigi Musso și Masten Gregory.
Exemplarul Ferrari 290 MM vândut de RM Sotheby's s-a aflat timp de 34 de ani în grija lui Pierre Bardinon, un alt colecționar cunoscut la nivel mondial.
1.6 milioane de euro pe celebrul Porsche 356 al lui Janis Joplin
La aceeași sesiune de licitații auto notăm și vânzarea unui exemplar Porsche 356 care i-a aparținut artistei americane Janis Joplin.
Vopsită într-un colaj de imagini care evocă păsări, peisaje, ciuperci, cranii și alte elemente care în mod normal nu au legătură unul cu celălalt, mașina a fost vândută cu 1.76 de milioane de dolari (1.6 mil. euro), deși suma așteptată de familia artistei a fost de 400.000-600.000 de dolari.Povestea mașinii și a picturilor de pe ea rămâne una fascinantă. Joplin a cumpărat exemplarul Porsche în 1968 și l-a pictat astfel, desenele psihedelice de pe această mașină fiind reprezentative pentru o epocă în care Janis Joplin era considerată un megastar. Pentru că artista americană obișnuia să utilizeze foarte des mașina, aceasta a rămas ușor identificabilă în cultura pop cu imaginea cântăreței texane.
După ce Janis Joplin a murit la doar 27 de ani din cauza unei supradoze de heroină, mașina a intrat în posesia fratelui său, care după câțiva ani a vopsit-o gri din cauza faptului că vopseaua colorată se degradase, singura parte care a scăpat de modificări fiind interiorul capacului rezervorului, care păstrează culorile inițiale și astăzi.
Ulterior, cu ajutorul fotografiilor și a unor filmări, mașina a fost revopsită cu materiale de calitate, fiind împrumutată muzeului Rock&Roll Hall of Fame din Cleveland, Statele Unite, unde a petrecut ultimii 20 de ani ca exponat pentru fani.Familia Joplin va folosi banii încasați pe mașină pentru a finanța o serie de acțiuni sociale.
Oh Lord, won't you buy me a Mercedes Benz?
My friends all drive Porsches, I must make amends.
Worked hard all my lifetime, no help from my friends,
So Lord, won't you buy me a Mercedes Benz?