Lexus va dezvălui un nou concept și o nouă strategie în 30 martie

de Paul Cosma
Marti, 23.03.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Un nou concept Lexus va fi prezentat în data de 30 martie, în cadrul unui eveniment online în care va fi detaliată și noua strategie a brandului.

Lexus a publicat recent un teaser ce anunță un nou model, a cărui prezentare oficială va fi făcută până la sfârșitul lui 2021. Japonezii transmit acum că prototipul va fi dezvăluit pe 30 martie, alături de o “nouă viziune” a companiei. 

Lexus a încheiat 2020 cu peste 718.000 de mașini vândute, în scădere cu 6% față de anul precedent. În vreme ce prima jumătate a anului a fost mai afectată de pandemie (-16%), a doua parte a lui 2020 a adus o creștere ușoară a vânzărilor pentru brandul premium al celor de la Toyota. 

La nivel european, Lexus a comercializat aproximativ 70.800 de unități, SUV-urile sale având o cotă de 81% din vânzările totale. 

Pe lângă noul concept ce va primi versiune de serie în acest an, Lexus promite că va lansa alte modele noi în 2022 și anii următori.

Via Lexus

Comentarii (2)

  • poate le vine si lor mintea la cap sa renunte definitiv la acele v8-uri de 5 litri gen secolul 19, ineficiente si mari generatoare de co2 si sa treaca pe ceva mai la zi, minim phev ar trebui sau ideal complet electric, mai ales ca profilul marcii se preteaza perfect pt modele electrice.
    5 12
  • Alex D.
    @eu CO2 nu este un gaz important pentru analiza poluarii auto. Nu va muri nimeni de la CO2 si nici nu se va imbolnavi iar daca te referi la schimbarile de mediu provocate de CO2 sa stii ca exista surse mult mai mari de producere ale acestui gaz care nu au de a face cu industria auto. Daca vreti mai putin CO2 plantati copaci, nu mai mancati peste pestru ca distrugeti ecosistemul marin care contribuie la echilibrul de gaze prin producerea de oxigen, nu mai promovati consumerismul, nu are nimeni nevoie de 50 de costume si 2 telefoane pe an, reciclati. Sunt multe metode, trebuie doar sa priviti spectrul larg de factori. Un V8 nu o sa omoare pe nimeni, insa disparitia vietii acvatice si a padurilor o va face.
    8 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru