După faceliftul suferit în toamna lui 2009, nava amiral LS se pregăteşte de o nouă generaţie. Lexus a anunţat că va introduce în data de 30 iulie noul model şi a decis să satisfacă aşteptarea fanilor cu un teaser, publicat astăzi. Imaginea trădează profilul noului LS cu ajutorul unor dâre de fum, stilizate probabil de designerii japonezi.
Lansarea noii generaţii LS va avea loc la San Francisco, debutul european urmând să se consemneze două luni mai târziu în cadrul Salonului Auto de la Paris, programat la sfârşitul lui septembrie.
Noul Lexus LS va fi disponibil în patru variante, menite să vină în întâmpinarea publicului cu nevoi diferite: LS 460, LS 460 cu ampatament mărit, LS 600h cu ampatament mărit, de altfel şi vârful de gamă al sedanului, şi nu în ultimul rând LS 460 F-Sport.
Acesta din urmă reprezintă o premieră pentru gama limuzinei japoneze, care nu a mai fost echipată până în prezent cu un pachet F-Sport.via egmcartech
Se pare ca Toyota da iar o lovitura grea greilor.Oricum nu mai este mult pana la 30 iulie,ziua in care astept sa-i vad pe melteni cu gura cascata.Bravo Toyota,sunteti ''number one'' .Pun pariu ca modelul acesta nu ii va lipsi tehnologia.
Am avut onoarea de a fi proprietarul unui prim model din prima generatie LS400 si numai amintiri placute am.
Vor contiunua sa construiasca masini de valoare reala nu de fitze.
Cam asta e tot ce inseamna legsuse ... smoke and mirrors. Mai pe intelesul admiratorilor, inselatorie la greu.
Pffff ...