Construită oficial de compania Lego într-o scară 1:1, această replică este menită să promoveze lansarea setului Lego dedicat SF-24.
Deși a fost construită din jucării, realizarea primului monopost de Formula 1 Ferrari fabricat integral din Lego nu a fost o joacă de copii. Este un model la scară 1:1 care reprezintă o reproducere fidelă a monopostului SF-24 condus de Charles Leclerc și Carlos Sainz anul trecut.
Pentru construirea acestei replici s-au folosit 562.000 de cărămizi Lego. Această construcție a necesitat răbdare și precizie, cu 100 de ore de proiectare și peste 1.200 de ore de muncă practică pentru echipa condusă de Riccardo Zangelmi, singurul profesionist certificat LEGO din Italia și creatorul Lego Ferrari SF-24.
Mașina a fost proiectată folosind doar cărămizi colorate și include fiecare aspect de design al mașinii reale, de la cele 80 de logo-uri până la diversele detalii aerodinamice ale caroseriei. Lego a construit acest model la scară uriașă pentru a promova noul său set dedicat Ferrari SF-24, un model la scară 1:8 compus din 1.361 de cărămizi.
Modelul produs în serie folosește mult mai puține cărămizi decât replica la scară naturală, dar este tot o reproducere fidelă a monopostului italian.
Vine complet echipat cu o cutie de viteze cu două trepte, un motor V6 cu MGU-H rotativ, o aripă spate reglabilă și roți viratoarer. Singurul element lipsă este șoferul.Modelul la scară 1:8 SF-24 va fi pus în vânzare începând cu 1 martie 2025 – atât online, cât și în magazine. Este cel mai recent produs din colaborarea dintre Ferrari și Lego, care a început în 1998 și, de-a lungul anilor, a generat crearea unor seturi dedicate foarte apreciate.
via Lego
Comentarii (0)