Legislația chineză forțează Toyota să dezvolte mașini electrice: "Schimbarea de strategie este agonizantă și ne frânge inimile"

de Daniel Popescu
Joi, 20.04.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Toyota este nevoită să dezvolte mașini electrice pentru a putea rămâne pe piața chineză, acolo unde legislația în domeniu va deveni foarte dură. Japonezii afirmă că necesitatea de a schimba strategia este "agonizantă".

Toyota este unul dintre puținii constructori care până în prezent nu a dezvoltat modele electrice, strategia fiind bazată pe hibrizi fără încărcare la priză. Pentru o lungă perioadă de timp, japonezii au considerat că pasul următor este dezvoltarea unor mașini alimentate cu hidrogen, însă la sfârșitul anului trecut au anunțat că vor lansa un model electric în 2020.

Schimbarea de strategie are la bază o propunere de modificare pentru legislația chineză. Dacă proiectul va fi aprobat, 8% dintre vânzările unui constructor în China în 2018 va trebui să fie reprezentate de mașini electrice sau plug-in hybrid, iar procentul va crește la 10% în 2019 și la 12% în 2020.

Urmareste Automarket
"Schimbarea de strategie este agonizantă și ne frânge inimile.
Aceste reguli sunt dificile până în punctul în care ar putea distruge fundamentele afacerii noastre"
, a precizat un director executiv al Toyota care a preferat să rămână anonim.

Actuala strategie Toyota este bazată în jurul celebrului hibrid Prius, care din punctul de vedere al viitoarei legislații chineze va intra în aceeași categorie ca o mașină cu propulsie pe benzină.

"Prius și alte modele hibride sunt fundamentul strategiei noastre pentru mașini verzi. Dar din punctul de vedere al Chinei, Prius este doar o mașină pe benzină. Nu avem de ales decât să renunțăm la alergia noastră și să lansăm o mașină electrică", a precizat un alt director executiv al producătorului.

Toyota intenționează să înceapă vânzarea de hibrizi plug-in în China în 2018, dar și o mașină electrică în anii următori.

Via Reuters 

Comentarii (15)

  • Toyota are deja pe piata de ceva vreme hibrizi plug-in in toata gama, inclusiv micul yaris se incarca la priza, insa din articol se inelege cumva ca nu ar avea.
    9 5
  • @eee.....poate nu are pe piata din China

    Oricum de afectat vor fi afectati toti constructorii...deci nu inteleg lamentarile oficialului

    Cine e destept considera orice shut un fund drept un pas inainte...Toyota avea nevoie de un impuls tinand cont ca au cam lalait-o cu electricele mizand pe "hidrogenate", tehnologie care (mi s-a parut) a tinut mai mult de imagine
    6 6
  • andrei
    @eee
    Nu, Toyota nu are mașini care să se încarce la priză. De altfel, e o secțiune interesantă pe site-ul lor în care vorbesc despre „mituri și adevăruri” despre hibridele lor. Și acolo, primul lucru spus, e ăsta „Toyota Hybrid se incarca la priza?
    Nu! Masinile Toyota Hybrid nu se incarca la priza. Bateria nu necesita reincarcare de la o sursa externa, ea se incarca in timpul franarii sau cu ajutorul motorului termic (pe benzina). Prin combinarea motorului termic cu un motor electric, sunt folosite din plin atuurile ambelor surse de energie.”
    4 8
  • @Andrei...fara sa te superi...o varsta?

    Toyota ARE plug-in. Tu confunzi hibridul (in acceptiunea clasica) cu plug-in-ul (un hibrid cu incarcare la priza). Ce scrie pe site-ul romanesc este corect dar nu ofera deca informatia stricta.

    Toyota nu ofera plug-in in Romania. Dar articolul facea referire la piata chineza...un mister pentru majoritatea dintre noi.
    10 3
  • Cine nu renunță la "alergii', va avea soarta companiei Nokia.
    Pentru un colos, să mizezi totul pe o singură carte (veche) poate deveni fatal.
    7 5
  • Pentru Vianu paravanu
    Zau?! Asa multe plug-in hybride are Toyota?! Si infara de Prius care ar mai fi ca vreau si eu sa imi cumpar poate ma inveti tu....
    1 7
  • eu vad ca scrie mare aici ca e plug-in hybrid.

    https://www.toyota.nl/modellen/prius-plugin/index.json
    4 0
  • si aici e tot plug-in. vad ca yaris nu este, deci aia nu a fost corect.

    https://www.toyota.co.uk/car-categories/electric-cars.json
    2 2
  • alt andrei
    Toyota pare cazuta intr-o stare de letargie, iar tehnologia lor hibrida e aceeasi din 1997. O fi fost revolutionara atunci, dar acum e depasita si nu par pregatiti de ceea ce urmeaza.
    Cand vad textele alea patetice cu atata 'durere'' zici ca e un chin pentru ei sa iasa din tipare. Dar stai, chiar e un chin. Mare.
    4 3
  • @pentru

    ce mi-ai tras-o....hai sa-ti dau de o acadica drept premiu. Esti la varsta la care discutia se reduce la "ba pe'a matii", observ

    in capul tau informatia e un melanj, calmeaza-te si las-o sa se precipite. Usurel, nu te-am injurat, termenii ii gasesti in DEX.

    ramanem la secretul stiut de toata lumea...Toyota are plug-in in ciuda lipsei tale de cunostinte pe care ai binevoit sa ne'o impartasesti sustinand contrariul.
    8 1
  • andrei
    @ vianu
    Nu mă supăr, dar vârsta oricum nu conează. Da. așa e, greșeala mea. Toyota are un hybrind plug in. Unul. Prius. Totuși, asta, așa cum zic și ei, nu e suficient. Apoi, mi se pare ciudat cum niște oameni ce comentează pe un forum din România cred că știu mai bine ce și cum produce Toyota decât știu șefii Toyota.
    2 2
  • @andrei

    pe cei de la Toyota nu pare sa-i intereseze prea mult piata chineza. Asa e o "dragoste" intre ei de si-ar scoate si ochii...sa fie asta un motiv pentru care japonezii ii ignora?

    cert e ca daca nu se misca repede (si problema e ca japonezii nu prea stau bine la capitolul asta) concurenta va lua caiamacul.
    2 1
  • @pentru

    ok, pe viitor voi fi mai concis. Sper sa fii multumit.
    4 2
  • Mai copii
    Toyota are plug in si anume Toyota prius Prime !!
    a fost lansat in USA anul trecut in toamna si are aprox. 50 km in conducere pur electric dupa care trece pe gaz!1
    astept un second si in Europa ,in state e 25000 nou !
    am fost la reprezentanta Toyota ro si au zis ca nu vind OZN uri in Romania....niste idioti
    1 4
  • Apropo poza din articol e chiar Toyota Prius Prime , echipare advance cu faruri led !!!
    2 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru