Statele Unite ale Americii traversează o perioadă tumultuoasă după alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte, însă ultima lege adoptată în statul Ohio depășește aproape orice imaginație.
Începând din luna martie, șoferii vor avea dreptul să treacă de orice intersecție pe culoarea roșie a semaforului, dacă se opresc regulamentar și apoi consideră că semaforul este defect. Nu este însă foarte clar modul în care șoferul decide dacă semaforul funcționează sau este blocat pe culoarea roșie.
Cert este că poliția locală anticipează deja că șoferii vor exploata la maxim în propriul interes această lege pentru a nu mai "pierde timpul" la semafor. "Vorbim despre siguranță. Nu vrem ca șoferul să se apropie de semafor, să aștepte câteva secunde, să determine că nu funcționează și apoi să treacă pe roșu. Tot trebuie să fii precaut", spune ofițerul de poliție John Jung.La rândul său, un instructor auto crede că șoferii vor profita de situație pentru a ajunge mai repede la destinație. "Nu știu dacă este cea mai înțeleaptă decizie. Oamenii oricum se grăbesc să ajungă nicăieri", a explicat instructorul Charlie Allen.
Singura veste bună (dar și logică, în același timp) este că, în cazul producerii unui accident, șoferul va fi vinovat în cazul în care se constată că semaforul funcționa corect.
Via CNN
Clientul: "Domnule, conduci cam periculos, tocmai ai trecut pe roșu!"
Taximetristul: "Stai liniștit, șefu', sunt meseriaș!"
Mai merg ei câteva secunde și șoferul forțează altă intersecție pe roșu. Clientul, tot mai disperat:
"Ce faci dom'le, vrei să mă omori?!"
"Stai calm, șefule, ți-am spus că sunt meseriaș!"
După alte câteva secunde:
"Păi, acum de ce ai oprit, când e verde?!"
"Poate trece alt meseriaș!"
:)