Lecție de supraviețuire: am vizitat "Iadul Alb", centrul de testare al anvelopelor de iarnă Nokian

Până să ajungi pe aeroportul din Helsinki ți-ai pierdut deja mai mult de un sfert de zi prin avioane și conexiuni. Iar de aici până la Ivalo, la vreo 200 de kilometri peste cercul Polar de Nord, mai ai de prins un avion. Nu doar Scandinavia e departe, ci și orașele din țările acestei peninsule care se lungește în nord până-n ținuturile în care zăpada nu mai este doar decor, ci mod de viață. Pentru că oamenii de aici au 7-8 luni în care se trezesc, trăiesc și adorm în peisaj alb înghețat.

Lupta pentru adaptare 

Cumva, însă, faptul că trebuie să te adaptezi la condiții vitrege poate deveni un avantaj major în viață. Atunci când oamenii au început să domesticească natura chiar și în cele mai crunte moduri de desfacere ale acesteia, au făcut-o pentru a supraviețui. În perioade în care termenul "confort" nu se inventase încă la nivel semantic, toată lupta oamenilor cu natura și soluțiile pe care le-au găsit strămoșii noștri pentru a duce mai departe povestea făceau parte din ceea ce azi am numi "inovații tehnologice". 

Partea interesantă e că acolo, în nordul îndepărtat al Scandinaviei, oamenii trăiesc încă sub imperiul zăpezilor care le acoperă casele timp de două treimi din an. Zbaterea s-a transformat după multe mii de ani în avantaje pe care localnicii le folosesc pentru a atrage la capătul lumii mai mulți curioși decât ajung în România în fiecare an. Într-un tărâm înghețat care în mod normal ar fi la fel de apetisant ca ieșitul din casă luni dimineața pe ploaie câinească, oamenii și-au transformat chinul în obiectiv turistic.

În Laponia merg anual zeci de mii de turiști ca să "vâneze" Aurora Boreală, tot aici vin alte mii pentru băile încălzite în ciubere din lemn care alternează cu "curentările" băilor în apă aproape înghețată, aici este raiul celor care doresc să-și petreacă ore întregi pe snowmobile, pe sănii trase de câini husky și, bineînțeles, aici este locul în care sauna este făcută "ca la mama acasă". Din simplul motiv că - așa cum le place finlandezilor să spună - termenul "sauna" este unul dintre puținele cuvinte pe care le-a dat lumii o limbă complet întortocheată chiar și pentru standardele scandinave. În cazul nostru, Kimi Raikkonen, Mikko Hirvonen și Jari-Matti Latvala sunt alte produse finlandeze cu nume excelent la export.

Și pentru că am ajuns aici, tot din Finlanda vine un alt substantiv propriu care leagă toate elementele despre care am vorbit în introducerea de mai sus. Adaptare, dezavantaj transformat în avantaj și zbateri care în timp au ajuns să fie privite ca bază pe care oamenii ăștia au construit legende.

Nokian și povestea finlandeză

Nokian este un producător finlandez de anvelope care are originea în orașul Nokia, aflat în sudul țării, adică într-o lume puțin diferită de cea din nordul îndepărtat. De fapt, producția de anvelope a fost parte a companiei Nokia timp de peste 50 de ani, din 1932 până în 1988, când Nokian s-a despărțit de compania care ulterior avea să devină cunoscută mai ales pentru telefoanele mobile produse în era de răsărit a tehnologiei. 

După cum probabil ați bănuit, finlandezii nu sunt tocmai ași la capitolul imaginație onomastică. Orașul Nokia, corporația Nokia și compania Nokian sunt trei entități cât se poate de diferite, dar care au în mare același nume. "N"-ul de la finalul numelui producătorului de anvelope este de fapt terminația de genitiv a limbii finlandeze, astfel că "Nokian" se poate traduce printr-un românesc "Al lui Nokia" sau, în adaptare, "De la Nokia". Cumva, imaginează-ți că Automobile Dacia s-ar numi "Automobile Piteștean" și înțelegi instantaneu despre ce e vorba în propoziție.

În esență, însăși existența celor de la Nokian se leagă de condițiile climaterice deloc prietenoase din jurul Cercului Polar. Odată cu explozia industriei auto, scandinavii s-au prins foarte repede că roțile normale ale mașinilor nu sunt extrem de eficiente în condiții de gheață și zăpadă și au trecut la planul B, întipărit crunt în ADN-ul națiunii finlandeze: adaptarea. 

1934: Nokian produce prima anvelopă de iarnă

Nokian este producătorul cu cele mai multe patente în ceea ce privește anvelopele, un domeniu care-ți lasă în general foarte puțin spațiu pentru creativitate. Mai mult, din birourile acestei companii au plecat desenele și producția primei anvelope de iarnă din istorie.

Se întâmpla în 1934, când Hakkapeliitta devenea un nume sinonim cu siguranța pe timp de iarnă. Deși nu este un termen extrem de generos când vine vorba de marketing, pentru că este aproape imposibil de reținut și de scris, Hakkapeliitta - nume derivat dintr-un strigăt tradițional de luptă - se află și astăzi în oferta mărcii finlandeze, ajungând accesoriu obligatoriu pe autoturisme, mașini comerciale, autobuze și camioane în țările în care gheața și zăpada stau pe șosele mai mult decât bate soarele. 

De fapt, Nokian este un brand sinonim cu anvelopele de iarnă în Europa, acolo unde finlandezii au fost întotdeauna priviți ca unul dintre reperele europene în ceea ce privește eficiența în anotimpul rece. Iar testele comparative realizate de independenți au subliniat asta în repetate rânduri.

Deși oferă în gamă și anvelope de vară pe care încearcă să le strecoare într-o piață dominată de ceilalți producătorii europeni și americani, Nokian mizează în continuare pe povestea nordică atunci când vine vorba de cele mai cunoscute produse ale sale.

O vizită în Iadul Alb

Pentru a sublinia și mai adânc caracterul extrem al anvelopelor de iarnă pe cale le produce, Nokian ne-a invitat la Ivalo pentru o vizită în "Iadul Alb", așa cum le place nordicilor să-și alinte centrul de testare pe care-l dețin într-o zonă cât se poate de izolată de restul lumii europene așa cum o știm noi, dar cât se poate de populară printre producătorii auto, care obișnuiesc să folosească zecile de grade cu minus din aerul finlandez pentru a-și testa prototipurile din care vor ieși viitoarele generații ale mașinilor de serie. De obicei, rezultatele acestor teste pot fi văzute sub formă de fotografii-spion în care mașinile sunt camuflate.

O vizită la Centrul de Testare Nokian de la Ivalo este echivalentul unei vizite la Nurburgring pentru un pasionat de mașini. Întins pe 700 de hectare în pustietatea nordului Finlandei, centrul le oferă inginerilor Nokian 100 de kilometri de drumuri acoperite de gheață și zăpadă care simulează cele mai dure condiții de rulare pentru anvelopele dezvoltate în laboratoarele din orașul Nokia, aflat la peste 800 de kilometri mai la sud.

Dacă ești un "tyre geek", așa cum le place multor finlandezi să se alinte, ce vezi în pădurile și pe dealurile acoperite de zăpadă e absolut fascinant. În primul rând, ca să ajungi aici ai nevoie de un GPS serios, pentru că semnalul la mobil e inexistent pe mare parte din întinderea bazei Nokian. Totuși, observi că centrul de testare este înconjurat de un gard de un metru și jumătate, iar la intrare există o poartă. Pe care o deschide chiar vicele de marketing al companiei, care coboară din autocarul în care se află jurnaliști specializați din 10 țări europene. "Gardul și poarta sunt pentru a ține elanii departe de bază. Nu vrei ca la 200 de kilometri pe oră pe gheață să-ți apară în față un animal de doi metri", spune acesta.

Între noiembrie și mai, în "White Hell" sunt testate peste 20.000 de anvelope de diferite dimensiuni și profile pentru ca inginerii să aibă o imagine cât mai clară asupra subiectului. Iar pentru că finlandezii nu glumesc când e vorba de comportamentul anvelopelor la frig intens, testele au loc și noaptea, atunci când temperaturile de aici ajung pe timp de iarnă chiar și la -40 de grade Celsius.

Ce se întâmplă însă când ninge atât de tare, încât accesul mașinilor este imposibil? Ei bine, Nokian a construit la centrul de testare un tunel cu lungimea de 700 de metri a cărui suprafață de rulare este acoperită cu gheață. Practic, e un patinoar gigant pe care mașinile și anvelopele pot experimenta suprafața cu cea mai scăzută aderență din lume. 

Per total, centrul de lângă Ivalo este atât de intins, încât poți așeza vreo 1200 de terenuri de fotbal unul lângă altul pentru a acoperi întreaga suprafață. E ușor de ințeles de ce e nevoie de atât de mult spațiu: pentru că Nokian oferă anvelope de iarnă diferite piețelor lumii, în funcție de nevoile pe care le au clienții. Altfel spus, un model de anvelopă dezvoltat și produs pentru Europa Centrală și de Est nu are aceleași caracteristici cu cele produse pentru Scandinavia sau Rusia, de exemplu. La fel, anvelopele vândute în SUA sunt și ele diferite la nivel de compoziție și talpă de rulare.

"Anvelopa perfectă nu există"

Explicația este simplă: o anvelopă vândută în Finlanda trebuie să facă față 6 luni pe an asflatului și macadamului acoperite cu zăpadă dură și gheață. În același timp, Europa Centrală și de Est, zona din care face parte și România, le ridică șoferilor provocări legate de zăpadă moale și asfalt ud. Evident și pneurile vândute de Nokian pe aceste piețe sunt diferite. Motivul ne este subliniat cât se poate de clar de Matti Morri, director tehnic al Nokian Tyres și un "tyre geek" prin excelență: "Nu există anvelopa perfectă. Și nu va exista niciodată. Pentru a câștiga aderență pe zăpadă, trebuie să compromiți aderența pe gheață. Dacă vrei să câștigi aderență pe gheață, pierzi din indicatorii de performanță la viteze ridicate", ne spune acesta.

Evident, în cadrul Centrului de testare Nokian există și un lac înghețat, un must-have pentru orice cadru de teste scandinav care se respectă.

E greu de reținut numele lacului, plin de consoane consecutive, așa că ne lăsăm în voia unui exercițiu pe care orice șofer ar trebui să-l rezolve măcar o dată în viață: accelerație până la 50 de kilometri pe oră, apoi frână pe gheață. Am avut la dispoziție patru exemplare Golf identice echipate cu anvelope diferite: de vară, all-season, de iarnă (cele găsite în magazinele de profil de la noi) și de iarnă cu ținte (Hakkapeliitta 9, ultima anvelopă dedicată ținuturilor nordice). 

Probabil că e inutil să vă spun ce diferențe la capitolul distanță de frânare pe gheață există între cele patru tipuri de anvelope. N-o să vă îndes în cap nici cifre, pentru că sunt inutile. Ce vă voi spune este însă că o mașină cu anvelope de vară nu reușește nici măcar să ajungă la 50 de kilometri pe oră pentru a frâna în locul semnalizat pe lacul înghețat. Aderența e atât de precară, încât nu reușești această "performanță" nici măcar dacă ești împins la start.

În program: Centru de teste în Spania

Vă spuneam că Nokian are în ADN anvelopele de iarnă, cu dezvoltarea cărora finlandezii se identifică încă de la invenția acestui tip de anvelopă. Ei bine, pentru a schimba percepția publicului asupra anvelopelor sale de vară, Nokian va deschide în 2018 în Spania un centru de testare dedicat pneurilor pentru anotimpurile calde. Noul centru se întinde pe jumătate din suprafața celui de la Ivalo (300 de hectare), iar construcția sa a început în acest an la Santa Cruz de la Zarza, în centrul peninsulei iberice. 

Atracția principală a acestui nou centru de testare va fi o pistă ovală cu diametrul de cinci kilometri pe care mașinile testate vor putea să atingă viteze de până la 300 de kilometri pe oră. "Centrul va fi util pentru dezvoltarea anvelopelor de vară cu indice de viteză ridicat, însă ne va fi util și pentru a îmbunătăți comportamentul anvelopelor de iarnă din gamă", spun cei de la Nokian, care sunt pregătiți să investească 16 milioane de euro în construcția noii facilități de testare.

Senzații tari: cu 275 de km/h pe gheață

Dar viteza nu e o chestiune nouă pentru Nokian. Anul trecut, finlandezii au bătut recordul mondial de viteză de vârf pe gheață cu un Audi RS6 modificat de MTM care a reușit să atingă 335 de kilometri pe oră în timp ce era încălțat cu anvelope de iarnă Hakkapeliitta cu ținte de serie. 

Ei bine, marea surpriză a vizitei de la Ivalo a fost o tură cu această mașină. Modificat pentru a putea să găzduiască șoferul și alți 3 pasageri, exemplarul Audi RS6 mi-a arătat cât de diferită și complexă este o încercare de acest tip care are loc pe gheață.

În primul rând, e aproape imposibil să păstrezi trasa perfectă, pentru că pilotul - în cazul nostru un finlandez care participă în Formula Renault - este nevoit să corecteze constant volanul prin mișcări scurte și precise care echilibrează pierderea de aderență cauzată de suprafața de consistență atipică. Apoi, un lac înghețat pe care să poți să execuți o astfel de "lucrare" este greu de găsit, pentru că ai nevoie de cel puțin 4 kilometri de linie dreaptă. 

În cazul nostru, am fost martori oculari și senzoriali la atingerea unei viteze de 275 de kilometri pe oră. E o valoare care te înspăimântă chiar și dacă te referi la rularea pe asfalt, însă pe gheață senzațiile pe care ți-o oferă aderența schimbătoare și fundul mașinii care "corectează" constant trasa sunt de câteva ori mai crunte. Singurele lucruri care te calmează sunt faptul că stai strâns în harnașamente pe scaune speciale și că în spatele mașinii există o parașută gata să te oprească în caz că lucrurile o iau razna.

Când trăiești la extreme, încerci lucruri extreme. După adaptabilitate, vorbim probabil despre elementul care a transformat genele finlandezilor în mutații din care ies piloți ce adună mai multe trofee în motorsport decât și-ar permite în mod normal o țară cu 5.5 milioane de locuitori care timp de jumătate nu scot zăpada din curte cu lopata, ci încearcă să profite de ea așa cum e.