Lappi a câştigat Raliul Valais şi este aproape de titlu

de Daniel Popescu
Luni, 27.10.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Esapekka Lappi a obţinut victoria în Raliul Valais şi este foarte aproape să câştige matematic titlul în Campionatul European de Raliuri.

Esential 162 de puncte are Esapekka Lappi in clasamentul general
128 de puncte a acumulat principalul sau rival la titlu, Sepp Wiegand
34 de puncte este diferenta dintre cei doi piloti
39 de puncte mai sunt disponibile in ultima etapa a sezonului
Penultima etapă a sezonului din cadrul Campionatului European de Raliuri s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în Elveţia şi l-a avut ca protagonist pe liderul clasamentului general, Esapekka Lappi.

Finlandezul a luptat pentru prima poziţie cu coechipierul său de la Skoda, Sepp Wiegand, principalul său rival în lupta pentru titlu, care a fost lider la sfârşitul primei zile.

Lappi a avut însă o prestaţie aproape fără greşeală în următoarele două zile şi a câştigat detaşat raliul cu un avans de 42 de secunde.

Locul doi i-a revenit lui Craig Breen (Peugeot), care a avut o cursă spectaculoasă de recuperare după ce în prima zi suferise o pană.

În acelaşi timp, Wiegand a scăzut vizibil ritmul în ultimele două zile în special din cauza unei strategii mai puţin prolifice în privinţa pneurilor şi a coborât iniţial până pe locul patru. El a urcat însă pe trei după ce l-a depăşit pe Kajetan Kajetanowicz (Ford), care a fost nevoit să abandoneze din cauza unui incendiu la maşină.

În urma acestor rezultate, Lappi şi-a consolidat prima poziţie în clasamentul general şi are un avans de 34 de puncte în faţa lui Wiegand cu numai 39 maxim disponibile în ultima etapă a sezonului, care va avea loc în Corsica la sfârşitul săptămânii viitoare.

România a fost reprezentată în Raliul Valais de doi piloţi. La volanul unui Renault Clio R3, Alex Filip a ocupat locul 26 în clasamentul general şi a terminat în puncte la clasa 2WD, în timp ce Florin Tinescu a obţinut primele sale puncte în ERC Junior după ce a ocupat locul 43 la general cu Citroen C2 R2.

Raliul Valais - Rezultate finale:

Loc Pilot Echipa Masina Diferenta
1 Esapekka Lappi Skoda Motorsport Skoda 2h46m22.4s
2 Craig Breen Peugeot Rally Academy Peugeot 42.0s
3 Sepp Wiegand Skoda Auto Deutschland Skoda 3m04.1s
4 Jonathan Hirschi HRT Rally Team Peugeot 4m10.2s
5 Olivier Burri D-Max Swiss Ford 4m17.8s
6 Robert Consani Delta Rallye Peugeot 4m24.8s
7 Nicolas Althaus Lugano Racing Team Skoda 5m56.9s
8 Pascal Perroud Lugano Racing Team Skoda 6m22.5s
9 Florian Gonon Lugano Racing Team Subaru 7m08.9s
10 Jean-Philippe Radoux Lugano Racing Team Ford 9m53.5s

Clasament general:

Loc Pilot Puncte
1 Esapekka Lappi 162
2 Sepp Wiegand 128
3 Craig Breen 104
4 Kajetan Kajetanowicz 100
5 Vaclav Pech 63
6 Vasily Gryazin 53
7 Robert Consani 50
8 Ott Tanak 44
9 Bruno Magalhaes 44
10 Robert Kubica 39

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru