Land Rover Defender intră în ultimul an de producţie cu trei ediţii speciale
În mod curios, fabrica Land Rover din Solihull nu a introdus mai multe schimburi pentru producția lui Defender, în timp ce alte zone ale uzinei lucrează în trei schimburi, atrag atenția cei de la Birmingham Post citând un muncitor din fabrică. Potrivit sursei care a preferat să-și păstreze anonimatul, schimbul responsabil de producția lui Defender lucrează doar pe timpul zilei și are doar 450 de muncitori, în ciuda faptului că oficialii companiei au anunțat în martie anul curent mărirea producției cu aproximativ 50 la sută pentru a răspunde cererii peste așteptări înregistrate încă din acel moment. Cadența zilnică de producție a lui Defender este de 125 de unități, valoarea anterioară anunțului ultimului an de fabricație al offroader-ului fiind de 84 de mașini pe zi.
Anul 2014 a adus o producție totală de 17.781 de unități Defender, dar 2015 este în cărți să devină anul record pentru acest model, care va fi scos de pe piață din cauza reglementărilor europene în materie de siguranță și emisii.Land Rover Defender a ajuns la borna două milioane chiar în anul de adio
Actualul Defender este descendentul direct al primului model Land Rover, lansat în 1948 la Salonul Auto de la Amsterdam. De atunci și până în prezent au fost vândute peste două milioane de unități și modelul a primit 308 derivate și variante. Primul model Land Rover a fost desenat de Maurice Wilks, inginerul șef al Rover. Legenda spune că prima schiță a acestuia a fost trasată în nisip de Maurice, pe plaja Anglesey din Regatul Unit, pentru Spencer Wilks, Managing Director la Rover Company și fratele său. Succesorul lui Defender este așteptat să fie lansat în 2018, dar compania britanică nu a prezentat încă informații sau imagini cu acesta, cu excepția unor concepte care arătau o potențială direcție de design.Land Rover Defender a mers la "Polul Frigului", locul cu cea mai scăzută temperatură de pe Glob
Via WCF | Birmingham Post
Comentarii (1)