După mulți ani de pauză, marca Lancia este pregătită să strălucească din nou. Portofoliul va include 3 modele noi, primul dintre ele fiind noul Ypsilon. Al doilea și al treilea vor debuta în 2026, respectiv 2028.
Revenind la viitoarea Lancia Ypsilon, aceasta este așteptată să debuteze în februarie 2024.
Pentru a mai îndulci așteptarea, italienii tocmai au publicat prima imagine cu interiorul. Se poate observa câteva dintre detaliile noului sistem multimedia, botezat S.A.L.A. Cu alte cuvinte Sound Air Light Augmentation.
Lancia susține că acesta va fi foarte intuitiv și ușor de utilizat. Utilizatorii vor putea interacționa cu el prin intermediul ecranului touchscreen sau prin intermediul vocii.
Tot în habitaclu vom regăsi un instrumentar de bord digital, dar și un volan turtit în partea inferioară.
Încă de la debut, noua Lancia Ypsilon va fi disponibilă cu motorizări hibrid, dar și în versiune pur electrică. Potrivit zvonurilor, aceasta din urmă va ofero 156 de cai putere și o baterie de 51 kWh, suficient pentru o autonomie de circa 400 de kilometri.
Așa cum spuneam, noul Lancia Ypsilon va debuta în februarie 2024.
via Lancia
Comentarii (0)