Lamborghini a comercializat anul trecut 5.750 de unități la nivel global, în creștere puternică cu peste 51%, ca urmare a succesului înregistrat de SUV-ul Urus. Pe termen lung, constructorul italian își propune însă să-și păstreze caracterul exclusivist și să conserve valoarea de revânzare a modelelor sale.
Din acest motiv, CEO-ul Stefano Domenicali a anunțat că Lamborghini va produce cel mult 8.000 de unități în anul 2020. Dintre acestea, 4.000 de unități vor fi rezervate pentru Urus, în timp ce Huracan va primi circa 2.600 de unități, iar Aventador aproximtiv 1.400 de unități.
Cifrele anunțate de Domenicali confirmă practic că Urus va deveni în scurt timp cel mai vândut model Lamborghini. Anul trecut, această performanță a fost înregistrată de Huracan, cu aproape 2.800 de unități, în timp ce Urus a înregistrat puțin peste 1.700 de unități vândute, în condițiile în care SUV-ul a ajuns la vânzare abia în luna iulie.
În plus, Lamborghini anticipează o cerere în creștere ușoară și pentru Aventador, de la cele 1.200 de unități vândute în 2018, în ciuda faptului că supercarul este pe piața din 2011.
Via Motor Authority
Comentarii (0)